ProSport a publicat acum două săptămâni relatarea unui caz de violență fizică petrecut într-un bazin de polo din București.
Evenimentul, reclamat la Poliție și Protecția Copilului, s-a produs pe 30 septembrie 2025, pe marginea unui bazin de înot din București. Nervos pe unul dintre elevii săi, antrenorul Iulian Rădoi și-ar fi lovit un sportiv de doar 15 ani cu unul dintre șlapi direct peste față.
Tehnicianul nu a negat incidentul, ar susține că el ar fi fost amplificat de părinții copilului, mai mult dezvăluind că n-a fost în intenție să lovească, ci doar să-i atragă atenția.
Mai mulți părinți ne-au transmis un punct de vedere, pe care-l publicăm mai jos:
„Ne manifestăm dezacordul față de formele de violență, de rele tratamente aplicate sportivilor de către antrenori (…)
Dl antrenor este dedicat echipei și copiilor și i-a călăuzit în momente grele, coordonând, ascultând, încurajând sau certând grupe (echipe) diferite de vârstă, simultan.
Doar cei implicați în fenomen pot înțelege dificultatea acestui demers, efortul de antrena câteva echipe, diferite că vârstă U12/13, U14/U15, U16/U18, de a fi prezent pentru toate nevoile sportivilor, singur în cea mai mare parte a perioadei de când activează la club. Și, înainte de a fi sportivi, poloiștii sunt copii. Cu nevoi, personalitate, frici, neîncredere…
Și tot dumnealui, fără ezitare, s-a implicat și a ajutat. A ajutat copii care au venit închiși în ei, care nu știau prea bine care este stânga și care este dreapta, a susținut părinți îngrijorați că niciodată copilul lor, poate mai aparte decât ceilalți, nu va putea face sport de performanță, a contribuit la transformarea lor, i-a șlefuit și a oferit poloului sportivi pe care e o încântare să îi privești la meciuri. A ajutat copii și a creat sportivi
Mulți dintre noi avem povești. Despre cum un șoarece de biblioteca timid care scăpa mingea din mână și despre care un alt antrenor te asigurase că nu va face niciodată polo de performanță, a devenit un inter sau o extremă peste care nu treci sau de care nu scapi, o prezență pe care adversarul nu are cum să o ignore în bazin. Sub îndrumarea profesionistă și perseverentă dlui Rădoi.
Sau despre cum „i-a redat lui A. încrederea în joc și bucuria de competiție”, precum și despre cum ”Domnul antrenor le-a dat copiilor mei impulsul și încrederea să joace polo, le-a insuflat dorința să fie mai buni, să nu renunțe. Merg cu încredere și pasiune la fiecare antrenament și la fiecare meci, nimic nu li se pare prea greu.
Chiar dacă uneori are un ton mai ferm, e un om cu inima mare, care se consumă pentru fiecare detaliu, pentru că știe că pot să progreseze împreună. Dincolo de rolul de antrenor, e sprijin, ghid și un om pe care te poți baza — în apă și în afară ei.” Mădălina G., mama lui V. și a lui D.
Mai spune un părinte, al cărui copil-sportiv este legitimat în prezent la un club în Germania, cum că ”Dl. Rădoi a fost primul antrenor cu care A. a performat și îl apreciază foarte mult. Dl. Rădoi a fost motivul pentru care A. nu a vrut să plece la alt club sportiv din București, chiar dacă a avut posibilitatea. Îi mulțumim mult pentru dedicare și implicare în dezvoltarea lui A. că jucător de polo!” M. Dancu – mama lui A. D (jucător în club 2021-2024).
Un alt sportiv, gata să renunțe la polo. Dar nu fost așa. ”Dacă nu făcea schimbarea clubului în anul 2024, Ș.nu mai juca polo în acest moment. Respect pentru dl antrenor că a știut să-i redea încrederea și motivația de a continuă.” Voinea R., părintele lui Ș.

Semnatarii prezenței suntem peste 40 de părinți ai căror copii sunt sau au fost antrenați de dl. Rădoi, imparțiali, nu vedem doar partea plină a paharului, cum poate părea. Pentru că nu există așa ceva. Sportul de performanța este intim legat de lacrimi, de emoții, de praguri fizice, psihice și emoționale depășite, de durere fizică.
De momente când dușmanul este antrenorul, pentru că, deși sportivul nu știe încă, el știe că poți și mai știe ce bucurie este când ai trecut pragul, când reziști în forță în bazin 8 minute x 4 reprize pentru că ai tras la toate antrenamentele, când schemele de joc ies fiindcă ai fost atent la indicații, când mingea intră în poartă printre degetele portarului advers amuțit.
Da, îi știm temperamentul coleric, dar îi știm regenerabilă și fără sfârșit bunătatea care l-a determinat o perioadă să tolereze în cadrul echipei adolescenți fără frâu în limbaj și/sau comportament, pasiunea fără limite pentru performanță și pentru transformarea copiilor în sportivi de clasa.
Și Ilona T spune ”Eu sunt Ilona T, mama lui A. T. Îl cunosc demult pe domnul Rădoi Iulian, vreau doar să subliniez profesionalismul și dedicarea acestui antrenor. Am văzut mereu cum a luptat pentru echipa lui, cum a încercat să o țină unită și motivată.
Poate că nu este cel mai răbdător, dar are, cu siguranță, cel mai mare devotament și cea mai sinceră dragoste pentru copii, pentru acest sport și pentru echipă. Progresul lor și atmosfera pozitivă de la antrenamente sunt rezultatul muncii lui constante, lucru pe care noi, că părinți, îl apreciem enorm.” (…)
Noi, părintii, avem o idee despre asta, de aceea trecutul tăcut de mare sportiv al antrenorului ne face să îi arătăm, de la bun început, respect. Respect care continuă pentru muncă pe care o depune clipă de clipă cu copiii noștri
Chiar dacă, da, sunt momente de nervi, momente în care temperamentul coleric (îngăduit de clasificarea din domeniu alături de cel al flegmaticului, al sangvinicului și al melancolicului) își spune cuvântul. Deși, cum ar zice unul dintre părinți, nu este agresiv, e chiar prea permisiv.
Promovează meritocrație, într-o societate în care constatăm, ușor naiv, că de multe ori nepotismele sunt cele ce dictează legea și te ajută să urci. Muncă lui este onestă, bazată pe merite sportive. Poate din cauza asta, părinții cu veleități de antrenor, cu perspectiva unui reflector pe propriul copil, se pot supăra când nu are aceeași viziune. Polo pe apă se bazează pe muncă, disciplină, sacrificiu și respect multidirecțional.
Mai credem unii dintre noi că, să iți dorești că în sport să nu existe expunerea pasiunii și a emoțiilor (pe care, da, dl antrenor le expune, este coleric, cum a spus – și se pare că asta nu e afară legii, altfel ar umblă pe străzi numai flegmatici și melancolici), să iți dorești, direct sau indirect să performeze că antrenori doar maeștri ZEN cu un picior în Nirvana, echivalează cu sterilizarea performanței care este promovată și hrănită de/cu emoțîi intense (orice părinte care a stat în tribună la meci știe despre ce vorbim aici, fie și doar din perspectiva spectatorului).
Să ceri unui antrenor să nu aibă emoții exprimate, este că și cum ai refuză unui însetat apă. Și mai spunem ceva, că părinți de adolescenți. Să nu ne amăgim că lucrul cu ei nu este o provocare constantă, că nu testează limitele că să își descopere puterea în relația cu autoritatea momentului.
Este utopic să ceri unui antrenor să nu aibă reacții mai intense când lucrează cu adolescenți. Iar, cu referire la ”incident”, nu ne îndoim că a fost avut în vedere la dimensiunea reală de către cei în drept să se aplece asupra lui, luând în considerare și poziția dlui antrenor așa cum a fost exprimată – strict dorința de atragere a atenției, pentru că sportivul nu a răspuns la dublul apel verbal”, se arată în comunicatul semnat de 40 de părinți ai clubului CSS Triumf.