Scandalul „taxa de protecție” la Steaua: antrenorul a pierdut procesul intentat jucătorului care povestise în ProSport ce-a pățit. Judecătorul a rămas cu gura căscată când un coechipier al lui Ianc a relatat discuțiile din vestiar: „Cum, domnule, chiar a spus asta?”

Petru Ianc, poloistul nevoit să plece de la Steaua după ce a relatat în ProSport cum antrenorul Andrei Iosep i-a cerut 3.000 de lei ca să rămână în echipă, a câștigat procesul de calomnie pe care i-l intentase tehnicianul.
Scandalul "taxa de protecție" la Steaua: antrenorul a pierdut procesul intentat jucătorului care povestise în ProSport ce-a pățit. Judecătorul a rămas cu gura căscată când un coechipier al lui Ianc a relatat discuțiile din vestiar: "Cum, domnule, chiar a spus asta?"

Petru Ianc, poloistul nevoit să plece de la Steaua după ce a relatat în ProSport cum antrenorul Andrei Iosep i-a cerut 3.000 de lei ca să rămână în echipă, a câștigat procesul de calomnie pe care i-l intentase tehnicianul.

Andrei Iosep i-a cerut lui Petru Ianc daune morale de 10.000 de euro, afirmând că a fost defăimat pe nedrept când acesta din urmă a povestit, într-un interviu acordat ProSport, cum jucătorilor li se cereau bani mulți – „taxe de protecție”, a afirmat jucătorul -, pentru mici abateri disciplinare. Sumele cu care sportivii erau „amendați”, contrar regulamentelor și chiar cutumelor de la multe echipe, erau de sute și, uneori, chiar mii de lei.
Petru Ianc a povestit în ProSport – iar spusele sale, verificate de reporterul ProSport, au fost confirmate de alți coechipieri – că i s-au cerut în vestiar 3.000 de lei pentru că a aruncat cu mingea înspre antrenor (fără să-l lovească sau să-l stropească însă cu apă) în timpul unei ședințe de pregătire. Iosep i-ar fi pus în vedere, de față cu restul coechipierilor, că dacă nu se prezintă urgent cu banii, nu va mai face parte din echipă și va fi scos chiar din lotul de Liga Campionilor.

Sportivul a refuzat să dea banii și s-a plâns conducerii CSA Steaua și la minister. Au urmat anchete, controale, lui Petru Ianc i s-a dat dreptate și sancțiunile (inclusiv excluderea din lot) au fost eliminate, dar în final cel care a plecat a fost jucătorul. Andrei Iosip este și azi antrenor la echipa de polo Steaua.

„Nu mă interesează. Împrumută-te. Cere-i lui taică-tău!

Pe 14 noiembrie anul trecut, considerând că i-a fost afectată imaginea, Andrei Iosep l-a dat în judecată pe jucătorul care între timp semnase cu Corona Brașov și i-a cerut daune morale de 10.000 de euro.

La al cincilea termen, pe 11 iunie, instanța de la Judecătoria Sectorului 1 a decis să respingă cererea lui Iosep, considerând-o neîntemeiată. Antrenorul a fost pus de judecător să plătească și cheltuielile de judecată ale lui Petru Ianc, în cuantum de 500 de lei. Sentința poate fi atacată cu apel la Tribunalul București.

„Domnul Iosep a afirmat, la început, că va aduce martori care să demonstreze că eu mint și că dânsul nu a cerut bani. Când s-a ajuns la momentul probei cu martori, n-a venit nimeni să confirme varianta dânsului. În schimb, pentru mine a depus mărturie unul din coechiperii care asistaseră în vestiar la dialogul în care mi-a cerut 3.000 de lei sub amenințarea că, în caz contrar, mă scoate din lot. Judecătorul a fost atât de șocat de ceea ce a auzit încât l-a pus pe colegul meu să repete și l-a întrebat: >”, a povestit Ianc pentru ProSport.

Sportivul, care în trecut a evoluat la Duisburg, terminând pe locul 2 în campionatul Germaniei, a povestit lucruri realmente stupefiante în interviul acordat ProSport anul trecut. Ianc a relatat că așa-zisele amenzi pentru abateri disciplinare mărunte erau substanțiale, poloiștii de la Steaua plăteau lunar sute și chiar mii de lei către Iosep, dar toată lumea tăcea de frică. „Erau bani negri. Fără chitanță, fără nimic. Îi dădeam direct în mână”, a povestit Ianc pentru ProSport. În momentul când l-a înfruntat pe antrenor și i-a spus că n-are de unde să-i dea atâția bani (3.000 de lei), Ianc afirmă că Iosep i-ar fi răspuns: „Nu mă interesează. Împrumută-te. Cere-i lui taică-tău!”.

Comisiile de anchetă venite de la minister și de la club, povestește Ianc, au încercat să mușamalizeze scandalul și au pus presiune pe sportiv fie să renunțe la plângere, fie să își schimbe declarațiile. „Au falsificat acte. Încercau să mă convingă ori că n-am auzit eu bine, ori că nu a fost chiar așa, ori că nu mai țin minte ce s-a discutat”, povestea Petru Ianc.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
David Popovici, de neoprit la Europene! A câștigat semifinala de 200 m liber și e cu un pas în marea finală
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce se ocupă acum Marina Dina, fosta asistentă TV a lui Mihai Morar de la Antena Stars. S-a retras din televiziune în 2010
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Promotor.ro