Interviu Dejan Stanojevic: „Nu vom putea construi viitorul dacă nu realizăm unde suntem în prezent. Ne așteaptă doi ani dureroși”. De ce nu mai sunt convocați „veteranii” naționalei și ce așteaptă de la reprezentativa de juniori

Interviu Dejan Stanojevic:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Poloul românesc, singurul sport de echipă din România prezent la Jocurile Olimpice de la Londra, își pune toate speranțele de viitor într-un proiect coordonat de selecționerul Dejan Stanojevic. Sârbul în vârstă de 43 de ani, aflat sub contract cu FRP până în 2020, a preluat la începutul acestui an și lotul național U17, cu obiectiv imediat calificarea la CE de la Baku (luna iunie). Scopul principal este unul cu bătaie lungă: formarea unor jucători capabili să facă pasul cât mai devreme către prima reprezentativă. Într-un interviu acordat ProSport, Dejan Stanojevic a vorbit despre ce așteaptă de la juniori, care este situația naționalei de seniori și în cât timp crede că poate construi o echipă competitivă.

Domnule Stanojevic, în primul rând, care a fost motivația numirii dumneavostră la lotul de juniori?

Aceasta a fost decizia președintelui și a Biroului federal, o decizie pe care am acceptat-o fără rețineri. Care este motivul? Cu siguranță ei știu mai bine. Când președintele federației îți spune că este bine pentru noi să preiei și naționala de juniori nu poți decât să accepți, fiind o onoare și de asemenea o obligație.

S-a dorit o armonizare a metodelor de antrenament de la cele două loturi astfel încât tranziția spre lotul de seniori să fie cât mai ușoară?

Este un subiect mult prea generos pentru a discuta în acest moment despre el. Sigur, vom avea aceeași viziune ca la seniori. Sunt două generații pe care, în primul rând, trebuie să le organizăm bine, cu antrenamente pentru juniori și antrenamente pentru seniori, și apoi să le punem totul împreună. Nu este ușor, dar este un lucru pe care trebuie să-l facem. Sper să folosim cu inteligență perioada imediat următoare, în scopul unei prezențe cât mai bune la calificările din Polonia pentru Campionatul European. Orice generație este importantă, însă aceasta care formează lotul de juniori, generația 98-99, o consider a fi baza proiectului ce va viza următorii șase-zece ani în poloul pe apă românesc.

Care este programul acestei naționale?

Este o situație ciudată, ca să nu-i spun dificilă, pentru că jumătate din jucători sunt la Oradea, jumătate la București, și nu-i putem avea împreună pentru a putea să-i urmărim mai bine. În cele două-trei săptămâni de când sunt responsabil cu lotul de juniori încă nu am văzut întreaga echipă. Abia acum, la cantonamentul de la Izvorani, am avut la dispoziție șapte zile pentru a-i întâlni pe jucători, pentru a-i evalua nu doar în ceea ce privește calitatea lor, ci și ca mentalitate, personalitate, caracter. Acesta este obiectivul pe termen scurt, de a-i vedea cum gândesc, cum funcționează, cum reacționează și, de asemenea, de ști ce putem aștepta de la ei în viitor.

Calitățile principale: caracterul și jocul în defensivă

Este un timp foarte scurt până la calificări. Ce se poate face?

Întrebarea este simplă și foarte dură. Da, este o perioadă scurtă, fără multe antrenamente comune. După perioada de pregătire de la Izvorani mai este un cantonament la finele lunii februarie la Oradea. Sunt singurele dăți când ne putem reuni în formulă completă. Dar nu vreau să mă gândesc că timpul este sau nu scurt, că avem sau nu o misiune dificilă. Treaba noastră este să reprezentăm decent România și să dăm ce este mai bun. Pe scurt, în primul rând trebuie să conturăm caracterul echipei, să găsim jucătorii care vor da maximum în meci și, eu fiind din Serbia, să lucrăm mult la defensivă. Deja le-am spus băieților că una dintre condițiile pentru a fi în echipă, între primii 13, este caracterul și modul în care fiecare se apără.

În decembrie, acest lot a jucat câteva meciuri amicale în deplasare, cu reprezentativa similară a Serbiei. Deznodământul a fost dur pentru români. V-a surprins diferența dintre noi și sârbi?

Este foarte dificil de vorbit și aș vrea să vă spun un lucru care nu are legătură doar cu juniorii. Noi, românii, și mă includ și eu aici, pentru că acum gândesc și simt ca un român, ne gândim că încă mai suntem speciali, că mai avem un cuvânt de spus în polo. Din nefericire, timpurile s-au schimbat. Nu a fost o surpriză că am am pierdut la o diferență atât de mare în fața Serbiei. De ce? Când am venit aici și am început pregătirile pentru Malta, cu generația 95-96, vicepreședintele federației (nr – Florian Niță) mi-a spus că avem o generație foarte bună. Eu i-am spus, super, dar, dacă sunt atât de buni, de ce joacă în calificări? Ce înseamnă lucrul acesta? Că nu sunt între primele opt sau zece echipe deja calificate. Deci, cum sunt buni? Revenind la generația 98-99, și aceasta joacă în calificări, deci nu este între primele opt-zece. Dacă ne uităm la locurile pe care s-au clasat de-a lungul timpului echipele naționale ale României, majoritatea s-au situat între 8 și 16. De ce gândim atunci că suntem buni? Dacjă ucăm calificări, înseamnă că suntem la nivelul Poloniei, Cehiei, Franței.

„Să trăim în prezent, privind spre viitor”

Este o problemă legată de mentalitate?

Eu încerc să-i fac pe jucătorii noștri să realizeze unde suntem acum. Dacă pierzi cu 24-2 cu Serbia, înseamnă că acesta este nivelul nostru. Mai aud spunându-se că nu am avut o zi prea bună azi, dar mâine va fi altfel. Cum? Am vorbit despre juniori, dar același lucru este și la seniori. La un moment dat a fost 7-4 pentru Slovacia (nr – în meciul de Ligă Mondială câștigat pe 20 ianuarie de tricolori, cu 14-13 după penaltyuri). Am cerut time-out, iar jucătorii s-au strâns în jurul meu. Cosmin Radu m-a întrebat «Dejan, ce se întâmplă?». I-am zis, Cosmin spune-le băieților că aceasta este realitatea. Și trebuie să o admită acum. Este foarte important când începem să gândim astfel, iar căpitanul echipei, singurul care joacă într-o echipă puternică din Liga Campionilor, spune «băieți, treziți-vă! Opriți-vă din a gândi că jucați în România contra Slovaciei și este 7-4 pentru ei». Acela a fost momentul crucial în care am început să jucăm, nu perfect, dar un pic mai bine. Lucrul cel mai important este să realizăm unde suntem. Să nu mai trăim atât de mult în trecut, ci în prezent, privind spre viitor. Este o mare diferență și e ideea mea de bază pentru juniori.

Ce este mai important? Să construim echipe sau individualități?

Pentru mine, întotdeauna obiectivul este să construiesc o echipă. Desigur, dacă poți să adaugi calitate individuală în ansamblul echipei este altceva. Dar este foarte greu în situația actuală, indiferent că vorbim de naționale de juniori sau cea de seniori, să vorbim de calitate individuală.

Cum evaluați generația 98-99? Are potențial?

Ce înseamnă bun sau rău? La ce ne raportăm? Când pierzi cu 24-2 cu Serbia cum putem spune că este o generație bună? Asta nu înseamnă că sunt jucători slabi. Mai întâi trebuie să vedem unde sunt, să-i comparăm cu ceva și apoi să tragem concluziile. Sunt două opțiuni. Vorbim de generații și de rezultatele lor și câți juniori ajung să facă pasul la naționala de seniori. Eu vin din Serbia, unde toate naționalele de juniori merg la turneele finale și se bat pentru aur. Dintr-o generație, maximum unu-doi, rareori trei, jucători ajung să joace în naționala de seniori. La întrebarea pe care mi-ați adresat-o vă pot răspunde după calificările din Polonia, unde sper să obținem biletul pentru Campionatul European de la Baku.

„Cine nu joacă în naționala de seniori la 18-20 de ani înseamnă că nu are valoare”

Când e normal să se facă pasul de la naționala de juniori la cea de seniori?

Imediat după juniorat. De exemplu, jucătorii născuți în 1995 care au calitate trebuie să înceapă acum să joace pentru naționala de seniori. Nu trebuie să aștepte trei-patru ani. Dacă nu începi să joci pentru naționala de seniori la 20 de ani, atunci când? Mihnea Gheorghe, care este generația 1994, nu a început să joace imediat după juniorat, ci după doi ani. Prima competiție a fost europeanul de la Budapesta, din 2014, ceea ce nu este normal. Când să înceapă? Se știe cum a terminat România la Mondialul din 2013, de la Barcelona (nr – locul 13), au mai fost meciuri din Liga Mondială. Dacă niște jucători de 18-20 de ani nu au loc în această echipă înseamnă că nu au valoare, sau că au fost alte lucruri despre care nu vreau să vorbesc. Le-am spus jucătorilor născuți în 1998 că dacă, după această vară, nu vor fi între primii 20 la naționala de seniori sunt gata, terminați pentru naționala de seniori. Ne vom orienta către cei din 1999 sau 2000. Așa trebuie să funcționeze.

Există, deci, un proiect de întinerire a naționalei.

Cei 13 jucători care au fost în bazin la meciul cu Slovacia, plus câțiva juniori, pentru că trebuie să venim permanent cu îmbunătățiri, vor constitui echipa națională pentru următorii șase ani. Aici a fost o problemă în ultimii ani. Când începeau pregătirile se știau dinainte numelor celor 13. Nu exista nicio concurență. Bușilă, Alex Matei, Stoenescu, Diaconu, Ramiro Georgescu sunt în continuare mai buni decât cei care joacă acum pentru națională. Cu siguranță. Avem nevoie de doi ani de muncă grea cu echipa care a jucat cu Slovacia pentru a ajunge la nivelul la care ne-am prezentat la Budapesta. Dar după aceea vor avea timp pentru a deveni mai buni și a depăși acel nivel. Jucătorii de care am vorbit sunt în continuare mai buni, dar nu pot merge mai sus, ci în jos. Acesta este motivul pentru care nu mai sunt în echipa națională și am convocat mai mulți jucători tineri. Iar Biroul federal a acceptat. Următorii doi ani vor fi foarte dureroși pentru noi. Trebuie să începem să construim ceva.

Sunt de ajuns doi ani?

Trebuie să gândim pozitiv, să muncim din greu, nu să gândim cu dacă… Asta trebuie să facem și trebuie să înțeleagă jucătorii. Cu două zile înainte de meciul cu Slovacia am avut o ședință cu jucătorii. Și le-am spus haideți să vorbim despre această echipă, care are jucători mai rapizi decât ai noștri, mai puternici din punct de vedere fizic. Toată echipa Slovaciei joacă la Spandau, Duisburg, Ferencvaros, Szeged, Debrecen, Barcelona, Terrasa. Și noi unde jucăm? Trebuie să schimbăm asta și să admitem că în momentul acesta nu ne putem compara cu Slovacia. De aici trebuie să pornim. Nu să căutăm mereu un alibi.

Declarație
„S-a încheiat o etapă de pregătire de patru ani la loturile de juniori, aș spune de succes, cu vechiul colectiv tehnic format din Viorel Rus și Ionuț Cismaru. Îi acordăm credit total lui Dejan Stanojevic pentru formarea unei echipe naționale, cu obiectiv final Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokio”.
Florian Niță, vicepreședinte FR Polo, responsabil cu loturile de juniori în ultimii patru ani

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele