Poliția britanică, nevoită să facă un apel către cetățeni, după ce în UK s-a anunțat sportivul anului. Liniile de urgență au fost luate cu asalt

Mo Farah, cel mai de succes alergător de distanță din istoria Marii Britanii, a fost desemnat "Sportivul anului" în Marea Britanie, la capătul tradiționalei anchete BBC, Sports Personality of the Year Award.
Poliția britanică, nevoită să facă un apel către cetățeni, după ce în UK s-a anunțat sportivul anului. Liniile de urgență au fost luate cu asalt

Mo Farah, cel mai de succes alergător de distanță din istoria Marii Britanii, a fost desemnat „Sportivul anului” în Marea Britanie, la capătul tradiționalei anchete BBC, Sports Personality of the Year Award. Rezultatul a fost o surpriză uriașă. Anthony Joshua, boxerul care l-a învins prin KO pe Vladimir Klitschko, era dat mare favorit de casele de pariuri – cotă 1/10, însă acesta nu a prins nici măcar podiumul, fiind depășit de campionul Superbike – Jonathan Rea și de paralimpicul Jonnie Peacock.

Britanicii nemulțumiți de rezultat au mers până într-acolo încât să apeleze numărul pentru situații de urgență, iar reprezentanții Poliției au apelat la rețelele de socializare pentru a face apel la rațiune.

„Apelarea numărului 101 pentru a reclama persoana votată pentru Sports Personality of the Year Award nu se justifică și este o risipă „

Mo Farah a anunțat în 2017 că, pe mai departe, va alerga în proba de maraton. În 2016, la Jocurile Olimpice de la Rio, Mo Farah a reușit dubla, câștigând cursele de 5.000 și 10.000 m.  Numele lui Mo Farah a fost implicat într-un caz de dopaj: antrenorul atletului cu origini somaleze, Alberto Salazar, a fost acuzat de folosirea de substanțe interzise. Farah a renunțat la colaborare și a susținut că este „curat”..

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania