„Olimpiada” din România își așteaptă oaspeții.** Vezi programul complet al FOTE

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pregătirile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) au intrat în linie dreaptă, primii sportivi făcându-și deja apariția la Brașov, cum ar fi cazul biatloniștilor și fondiștilor ruși, care se antrenează de câteva zile la Cheile Grădiștei. În total, sunt așteptați aproximativ 1.500 de oficiali și sportivi, care vor fi cazați în satul olimpic din Poiana Brașov, care cuprinde un complex de cinci hoteluri.

Festivalul va începe duminică, la ora 10.00, cu calificările în probele de 1.500 metri feminin, 1.500 metri masculin și ștafete mixte – 3.000 de metri (short-track), ceremonia de deschidere fiind programată în aceeași zi, la ora 19.30, pe Arena „Ion Țiriac” din Brașov.

La toate cele șapte baze sportive din Poiana Brașov, Brașov, Predeal, Râșnov, Cheile Grădiștei și Valea Râșnoavei vor fi amplasate puncte de vânzare. Participanții la festival, dar și vizitatorii vor putea achiziționa materiale promoționale (mascota Martin, turtă dulce, brelocuri, tricouri, căciuli, goarne, cărți poștale) și echipamente oficiale FOTE (foto). 

În Poiana Brașov, cu excepția zonelor în care se vor desfășura competițiile de schi alpin, toate celelalte pârtii, dar și mijloacele de transport pe cablu vor rămâne deschise publicului larg.

Date generale despre FOTE

8 discipline sportive sunt incluse în programul FOTE: schi alpin, schi fond, biatlon, sărituri cu schiurile, snowboard, short-track, patinaj artistic, biatlon, hochei pe gheață

100 de agenți de pază vor supraveghea locațiile unde se vor desfășura concursurile

147 de competitori vor fi în concursurile de biatlon

182 de sportivi vor intra în întrecerile de schi alpin

350 de medalii vor fi acordate la FOTE

351 de fete se vor întrece pe teritoriul județului Brașov

400 de voluntari au fost selecționați și pregătiți speciali pentru FOTE

500 de kilograme de alamă au fost folosite pentru realizarea medaliilor

599 de băieți vor concura în cele opt discipline sportive

900 de sportivi, între 15 și 18 ani, se vor întrecere în perioada 17-22 februarie la Brașov

1.500 de participanți sunt așteptați la Brașov, sportivi și membrii ai delegațiilor

7.000 de insigne vor fi oferite tuturor participanților

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Mașinile trebuie să îl aibă la bord. Devine obligatoriu din 1 iulie. UE a dat ordin definitiv
Mașinile trebuie să îl aibă la bord. Devine obligatoriu din 1 iulie. UE a dat ordin definitiv
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri