O altă sportivă ia exemplul Gabrielei Ruse. Va pleca în Anglia cu produse tradiționale românești dar și cu un vin bun de țară | SPECIAL

O altă sportivă ia exemplul Gabrielei Ruse. Va pleca în Anglia cu produse tradiționale românești dar și cu un vin bun de țară | SPECIAL
  • Publicat:

Am intrat în ultima lună din 2021 și toată lumea se gândește deja la sărbătorile de iarnă dar și la Anul Nou. Este și cazul Claudiei Nechita, cea mai bună pugilistă a României

Nechita a adus prima victorie boxului feminin românesc la Jocurile Olimpice în optimile de finală, în faţa somalezei Ramla Said Ahmed Ali.

În clasamentul final al categoriei 57 kg, Claudia Nechita a ocupat locul 5.

O altă sportivă ia exemplul Gabrielei Ruse. Va pleca în Anglia cu produse tradiționale românești dar și cu un vin bun de țară | SPECIAL

Intrată într-o mult așteptată vacanță Claudia, care în acest an a reprezentat România la JO de la Tokyo, și-a împărțit vacanță în trei segmente.

„În primul rând voi merge acasă, apoi mi-am propus să ajung la munte, în Poiana Brașov, după care, de sărbători și de Anul Nou, voi merge la niște prieteni care locuiesc în Anglia, la Birmingham”, a precizat Claudia pentru Prosport.

Doar că pugilista va pleca încărcată cu multe bucate tradiționale românești.

„Știu că le este doar de niște șuncă românească și de un vin natural. Așa că nu voi pleca de-acasă cu mâna goală”, a adăugat ea.

Practic, Claudia urmează exemplul Gabrielei Ruse care i-a dus în Anglia, bunei sale prietene, Emma Răducanu, cozonac, salam de Sibiu, țuică și vișinată.

Face un antrenament zilnic la sala de forță

Chiar dacă se află în vacanță, Claudia, nu a uitat de antrenamente. „Până la începutul anului viitor, când voi reveni în sala de box, mă voi pregăti zilnic în sala de forță. Nu vreau să rămân în urmă cu pregătirea”, a mai spus ea.

Ionuţ Gheorghe a cucerit ultima medalie olimpică, un bronz la JO 2004 de la Atena, la cat. 64 kg. Singura medalie de aur a fost cucerită de Nicolae Linca la Melbourne 1956, la cat. 69 kg.

România a avut doar doi boxeri la Jocurile Olimpice, Cosmin Gîrleanu pierzând în primul tur la cat. 52 kg, în faţa bulgarului Daniel Asenov.

Cum a fost meciul cu somaleza Ramla Said Ahmed Ali?

La Tokyo, Claudia Nechita a trecut de somaleza Ramla Said Ahmed Ali.

„Adversara a fugit foarte mult, am încercat tot timpul să mă duc după ea, să o prind. Ştia, se aştepta ce o să fac, probabil. Mă aşteptam la asta, mi-am dorit, dar atât s-a putut astăzi şi asta este. Nu m-a surprins cu nimic, nu i-am simţit vreun pumn sau ceva.

Am încercat să dau totul, am făcut tot ce am putut. Sunt recunoscătoare că am ajuns aici, iar cu siguranţă Parisul mă aşteaptă. Mai sunt trei ani şi voi da totul ca să aduc o medalie de acolo”, a adăugat Nechita.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…