„Nu mă puteam da jos din pat, nu mă puteam mișca”. Tiger Woods revine pe terenul de golf după un an și trei luni

  • Publicat:
  • Actualizat:

Tiger Woods (40 de ani), cel mai de succes jucător de golf al tuturor timpurilor, își reia activitatea la începutul lunii decembrie! Omul care a fost o perioadă bună cel mai bine plătit sportiv al lumii s-a recuperat după o accidentare gravă la spate, anunțându-și fanii că e pregătit să revină pe iarbă.

„Tigrul” va evolua în perioada 1-4 decembrie la Hero World Challenge, turneu desfășurat la Albany (Bahamas), în care 18 jucători de top se vor întrece pentru premii în valoare totală de 3,5 miloane de dolari. În acest an, câștigătorul va încasa un cec de 1 milion de dolari! Beneficiarul caritabil al competiției este Fundația Tiger Woods, iar sportivul american a mai triumfat de cinci ori până în prezent în cadrul acesteia (2002, 2003, 2010, 2013 și 2015).

Tiger Woods a absentat din circuit în ultimele 15 luni, timp în care a suferit și două operații la spate, dar spune că este pregătit să impresioneze din nou: „Mi-a fost foarte greu. Nu mă puteam da jos din pat, nu mă puteam mișca, iar în acele momente nu îmi imaginam că pot să mă întorc aici și să trimit o minge de golf cu 200 de km/h. Am avut însă o răbdare de fier, am așteptat atâtea luni, iar acum sunt gata să câștig”, a spus deținătorul a 14 trofee majore, citat de New York Times.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup