Morgi, Kranjec și Koudelka, la Râșnov! Splendoare în iarbă:** România a găzduit în premieră un concurs FIS de vară, a doua competiție ca valoare după Cupa Mondială

Redactor:
Marius Hutu
Morgi, Kranjec și Koudelka, la Râșnov! Splendoare în iarbă:** România a găzduit în premieră un concurs FIS de vară, a doua competiție ca valoare după Cupa Mondială
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sinkovec a câștigat cu record al trambulinei K64
Românul Remus Tudor a sărit cât Morgenstern

Un deal și o vale de la marginea orașului Râșnov au fost transformate în decursul a trei ani într-o adevărată bijuterie pentru sporturile de iarnă. Trei trambuline pentru sărituri cu schiurile ridicate de la zero, plus încă una aflată în execuție, și un poligon de biatlon, au devenit deja o a doua Cetate pentru micuța localitate brașoveană.

Sâmbătă, la Râșnov s-a sărit pentru prima dată într-un concurs al Federației Internaționale de Schi (FIS), secvență pe care publicul român a suprins-o până acum doar la Eurosport. Cupa FIS este a doua ca valoare după Cupa Mondială, atmosfera este parcă desprinsă din întrecerile prezentate în România de canalul de la Paris, cu același comentator, Sorin Hobana, cu mii de spectatori cocoțați pe dealurile din împrejurimi care vibrează la fiecare zbor, cu artiști care iarnă de iarnă reușesc să ia fața unor personaje mult mai sonore în sportul mondial. Din întregul tablou lipsește doar zăpada, la ora startului sunt aproximativ 30 de grade Celsius (!), dar un covor verde artificial asigură alunecarea „icarilor” ca și cum s-ar concura la câteva grade minus. Sporturile de iarnă încep să câștige teren și în perioada estivală.

72,5 metri, recordul trambulinei
Thomas Morgenstern (Austria), Robert Kranjec (Slovenia) sau Roman Koudelka (Cehia) au decis să-și înceapă sezonul în competițiile de vară la Râșnov, pe o trambulină cu punctul de construcție K64 de metri, deși ei sunt obișnuiți să zboare și după ce își iau elan pe distanțe de trei ori mai mari. Viteza pe care o ating acum la desprindere se apropie de 80 de km / h, iar aterizările lor se fac în jurul zonei de 65-70 metri. Cei peste 3.500 de spectatori însoțesc fiecare săritură în urale și încearcă să-i „conducă” pe „icari” către un zbor cât mai lung. Ca și la marilegale de box, main-eventul este păstrat însă pentru sfârșit, când se stabilește și recordul trambulinei. Opera îi aparține unui sportiv din linia a doua a Cupei Mondiale, Jure Sinkovec (27 ani), singurul care reușește să aterizeze dincolo de linia de 70 de metri. Cu o săritură de 72,5 metri, slovenul își asigură un succes clar (n.r. 259.1 puncte după cele două manșe), dar și un loc în istoria trambulinei de la Râșnov, ca prim câștigător într-un concurs FIS de vară.

Minunea, un puști de 13 ani
Alături de numele mari din lumea „săritorilor”, pe lista de start ți-au făcut loc și nouă reprezentanți ai României, toți încă la stadiul de juniori. În „focurile” întrecerii a fost aruncat și „mezinul” Sorin Mitrofan, care la cei 13 ani a reușit să prindă și manșa secundă . Progresul românilor făcut în ultimii ani cu proiectul „Move & Jump”, implementat de federație și OMV, a fost evidențiat în concursul de la Râșnov PR. Remus Tudor, cel mai bine clasat dintre români, locul 12, a sărit în prima manșă cât Thomas Morgenstern (62, 5 metri), diferența fiind făcută doar de stilul de execuție.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o pot încălca
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup