Acasa » Alte Sporturi » Mondialele de canotaj. Încă două echipaje tricolore s-au calificat la Jocurile Olimpice. Bărcile de dublu vâsle au mers perfect în seminalele de la Linz

Mondialele de canotaj. Încă două echipaje tricolore s-au calificat la Jocurile Olimpice. Bărcile de dublu vâsle au mers perfect în seminalele de la Linz

Mondialele de canotaj. Încă două echipaje tricolore s-au calificat la Jocurile Olimpice. Bărcile de dublu vâsle au mers perfect în seminalele de la Linz

Cu două zile înainte de finalul Campionatelor Mondiale de la Linz (Austria), România a contabilizat deja cinci ambarcațiuni calificate la Jocurile Olimpice de la Tokio. Încă patru mai păstrează șanse la un loc-cotă..

Vineri, încă două echipaje tricolore și-au pus numele pe lista ambarcațiunilor olimpice. Ambele au fost cele de dublu vâsle. La masculin, Ioan Prundeanu și Marian Enache au făcut o excelentă cursă tactică în semifinale. De pe locul 5, unde se aflau la 500 de metri, cei doi tricolori au trecut linia de sosire pe locul 2, după un crescendo splendid. Locul în finală le garantează șansa la medalii, dar mai ales calificarea la JO.

Al doilea echipaj calificat a fost cel de dublu vâsle feminin. Tânărul echipaj tricolor format din Ancuța Nicoleta Bodnar și Geanina Simona Radiș au făcut spectacol, cu un finiș devastator. Româncele au câștigat semifinala și dacă vor repeta cursa și în finală se pot bate la medalii. Ambele sunt extrem de tinere: Bodnar va împlini 21 de ani pe 25 septembrie, în timp ce Radiș are 20 de ani.

Cea mai dramatică semifinală a zilei a fost cea de dublu rame masculin, în care patru echipaje s-au luptat până la finiș pentru cele trei locuri calificante în finala A. La start s-au aliniat și românii Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosa, care au aruncat în luptă toată energia. Toate cele patru echipaje au trecut linia se sosire grupat, într-un interval de o secundă! Primele două locuri au fost ocupate de Noua Zeelandă și Australia. Pentru stabilirea locului trei, între Franța și România a fost nevoie de foto finiș. Câștig de cauză au avut francezii, pentru șase sutimi de secundă. Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosa vor trage astfel în finala B (locurile 7-12), acolo unde au șanse mari de a obține calificarea la JO. Dintre cele șase echipaje de la startul finalei B, cinci vor merge la JO.

Joi, au obținut calificarea la JO fetele și băieții de la 4 rame, precum și fetele de la dublu vâsle categorie ușoară. Cu cele două echipaje de vineri, România are cinci ambarcațiuni la Tokio, cu un total de 14 sportivi calificați.

Mai păstrează șanse de calificare la JO: fetele de la dublu rame, băieții de la dublu rame, fetele de la 4 vâsle și fetele de la 8+1, ultimele calificate în finala A.

România a înscris 11 echipaje la Mondiale. Au ieșit din cursa olimpică băieții de la 8+1 și „simplistul” Mihai Chiruță.

Foto: Ioan Prundeanu și Marian Enache

 

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro