Au existat mai multe cazuri în care medaliile s-au desprins de panglică la Jocurile Olimpice Milano – Cortina, iar autoritățile au intervenit să soluționeze problemele.
În aceste zile se desfășoară JO de la Milano – Cortina. Mai multe imagini au circulat pe internet cu sportivi care s-au trezit cu medalia desprinsă de panglică și autoritățile s-au alertat rapid pentru a vedea ce s-a întâmplat. Se pare că problema este la sistemul de siguranță, iar medaliile deteriorate vor fi înlocuite pentru ca sportivii să se poată bucura de ele așa cum trebuie.
Nicio ediție a Jocurilor Olimpice nu se termină fără situații ieșite din comun ce privesc medaliile. După JO de la Paris când medalia în sine era problema, acum o altă situație a făcut virale multe videouri cu sportivi cărora li s-a desprins de panglică fără să tragă de ele în vreun fel.
Prima sportivă care s-a plâns de calitatea medaliilor a fost câștigătoarea probei de coborâre Breezy Johnson.
„Săream de bucurie și s-a rupt. Sunt sigură că cineva o va repara”, preciza sportiva.
De asemenea, Lucia Dalmosso, medaliată cu bronz la snowboard, a întâmpinat aceeași problemă.
„Mi s-a întâmplat deja de două ori, o dată jos de pe podium și o dată pe pat”, a declarat italianca.
Pe rețelele de socializare s-au plâns patinatoarea Alysa Liu și biatlonistul Justus Strelow: „Ce se întâmplă cu aceste medalii?”.
Monetăria de Stat a Italiei a văzut plângerile sportivilor și a intervenit. Se pare că sistemul de siguranță antisufocare a medaliei a avut ceva probleme și de aceea s-au desprins de panglică. Tehnicieni specializați vor merge în diferite locații pentru a aplica un dispozitiv suplimentar care va rezolva problema medaliilor. Orice medalie afectată de această problemă tehnică va fi înlocuită, notează italienii.
Peste 3.500 de sportivi din 93 de națiuni au luat startul la competiția din acest an. Concurează în 16 discipline sportive. Delegația României e compusă din 29 de sportivi, care vor lua parte la 8 discipline.
„Nu avem pozițiile din Cupa Mondială care să ne permită să ne gândim la o medalie. Sigur că ne dorim, ar fi extraordinar, minunat, dar realist vorbind suntem în jurul poziției a șasea ca și maximum de performanță.
Obiectivul ar fi îmbunătățirea performanțelor personale, ceea ce ar putea însemna un loc șase (Raluca Strămăturaru a obținut locul 7, la sanie, la ediția din 2018, n.r.) și în rest, câteva locuri în primele 20 sau să ne apropiem de Top Ten”, a declarat Mihai Covaliu, pentru Europa Liberă.