MAREA PEDALARE | Povestea tânărului care își face majoratul cu o zi înainte de evenimentul ProSport: „În urmă cu 2 ani îmi era frică să pedalez până în parc, iar acum mă duc până la mare”

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
MAREA PEDALARE | Povestea tânărului care își face majoratul cu o zi înainte de evenimentul ProSport:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși a avut nevoie de acordul părinților la edițiile anterioare, Savian Mihai Dumitriu va lua parte la „Marea Pedalare” din postura de a fi împlinit 18 ani chiar cu o zi înainte de începerea experienței cicloturistice, care se va desfășura între 18-19 aprilie, pe traseul București – Vama Veche.

La 17 ani și 11 luni, Mihai este elev în clasa a-11-a la „Colegiul Național Constantin Carabella” din Târgoviște și recunoaște că îmbină cu succes viața sportivă cu activitățile de la liceu: „Am o regulă cu mama, nu plec până nu învăț. Sâmbăta mă trezesc la 7:00, învăț până la 10:00, apoi plec cu bicicleta. Când mă întorc mai învăț 1-2 ore, iar după am program liber. În legătură cu facultatea, aș fi tentat să plec în Londra, iubita mea stă acolo. Îmi povestește în fiecare zi de traiul mai bun”. Totuși, el nu exclude să continue studiile în România. Pe lângă University of Greenwich la care se gândește, ia în calcul și Politehnica din București: „Aș vrea să dau la Inginerie Aerospațială. Momentan, sportul e doar un hobby pentru mine, nu pot să zic că e ceva de performanță”.

La 10 ani, Mihai s-a apucat de karate, unde a obținut un loc 3 la kata individual chiar în orașul natal. „Simțeam că pot să-mi iau apărarea singur, aveam niște simțuri dezvoltate de autoapărare”, spune tânărul târgoviștean, care apoi a trecut la atletism. Recunoaște că nu-i plac sporturile de echipă, fiind o fire independentă în viața sportivă: „Am avut o problemă la degetele de la picior și nu am mai putut continua cu atletismul. A urmat bicicleta. Dacă nu puteam să mai alerg, trebuia să fac ceva. Am început să pedalez acum 2 ani. La început, până la lacul din apropiere, mă simțeam împlinit că puteam face asta de unul singur. De la 5 kilometri pe zi, acum am ajuns la o medie de 60 de kilometri pe zi. Stăteam și mă gândeam acum câteva zile cum au evoluat lucrurile. Acum doi 2 îmi era frică să pedalez până în parc, iar acum mă duc până la mare”, își continuă povestea participantul la „Marea Pedalare”.

  • Îmi păstrez forma prin antrenament aproape zilnic. În timpul semestrului ies două ore afară și pedalez, iar în vacanța de vară, 4 ore”Savian Mihai Dumitriu, participant la „Marea Pedalare”.

Mă duceam câine surd la vânătoare”

Părinții nu l-au lăsat inițial să participe la edițiile anterioare, dar Mihai s-a ambiționat și i-a convins. Astfel, a luat startul la edițiile din 2013 și 2014: „Eram paralel prima oară când am ajuns acolo. De la 25-30 de kilometri pe care îi făceam în parc, m-am dus la 300 de kilometri. M-am dus câine surd la vânătoare”. El a explicat și motivul pentru care părinții s-au împotrivit să participe la ediția din 2013: „Ai mei erau realiști, nu avem cum să termin aventura. Eu eram mai visător, îmi spuneam că sigur ajung”. Prima zi a terminat-o cu dureri de spate și de picioare, iar a doua zi l-a găsit pe Savian în autocar, datorită unor probleme cu bicicleta, care l-a „sabotat”, totul coroborat cu începerea ploii.

La ediția din 2014, părinții l-au lăsat datorită efortului depus: „Ai mei au văzut cum mă antrenez și cum mă prezint și nu au mai avut nimic împotrivă. Au avut încredere în mine”.

 

„Vreau să termin ce am lăsat neterminat acum doi ani”

Dacă ediția din 2013 l-a prins nepregătit, Mihai Dumitriu plănuiește acum să-și ia revanșa și să vadă Marea Neagră din șaua bicicletei sale. Ambițios, cum ne-a demonstrat și la edițiile anterioare, se așteaptă să fie printre fruntașii plutonului: „E o drumeție, mi-am făcut prieteni la edițiile anterioare, e o atmosferă plăcută. Vreau să termin ce am lăsat neterminat acum doi ani”.

Cum ar putea să facă asta? „Trebuie să mențin un ritm constant. Poate prind vânt din spate și prind curaj, iar după să bată din față și mă epuizez, nu aș face nimic”, răspunde Mihai.

  • Ziua de naștere mi-o voi aniversa înainte de 17 aprilie, când e marea zi. O voi face cu prietenii, de Paști. Ei sunt la facultate, iar vacanța e momentul ideal. Ne ducem la munte, poate la un party„, Savian Mihai Dumitriu, participant la „Marea Pedalare”.

Deși nu ținea cont de alimentația zilnică, deoarece ardea caloriie pe bicicletă, temerarul și-a schimbat alimentația zilnică, datorită unor nutriționiști care l-au îndrumat spre a elimina anumite alimente și băuturi dăunătoare: „Eram dependent de Coca-Cola, acum am lăsat-o mai ușor, nu mai mănânc toate prostiile, nici ciocolată nu prea mai mănânc. Nici nu mai aud de junk-food. Doar cu pizza nu pot zice că am terminat, nu pot renunța la ea”.

Mihai deține în prezent două biciclete , fiecare valorând 3000 de lei, un MTB Focus, făcută de el pe bucăți, și o cursieră Cube, achiziționată în noiembrie anul trecut. Din sport, el îl apreciez pe ciclistul Peter Sagan

Articol scris de Dan MIREA

 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele