La un pas de catastrofă: i-au rătăcit canoea! Organizatorii canadieni nu mai găseau containerul în care se afla barca lui Cătălin Chirilă, cel care avea să ajungă ulterior campion mondial | EXCLUSIV

La un pas de catastrofă: i-au rătăcit canoea! Organizatorii canadieni nu mai găseau containerul în care se afla barca lui Cătălin Chirilă, cel care avea să ajungă ulterior campion mondial | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cătălin Chirilă, campionul mondial de la canoe, în proba de 1000 de metri și vicecampion în proba de 500 de metri, a avut parte și de aventură la Mondialul organizat în Canada, la Halifax.

Sportivul a revenit marţi în ţară, sportivul declarând la ceremonia de la salonul oficial al aeroportului Henri Coandă că performanţa din Canada înseamnă enorm pentru el.

Nu multă lume știe prin ce peripeții a avut de trecut Cătălin Chirilă în întrecerea celor mai buni caiaciști ai lumii.

La un pas de catastrofă: i-au rătăcit canoea! Organizatorii canadieni nu mai găseau containerul în care se afla barca lui Cătălin Chirilă, cel care avea să ajungă ulterior campion mondial | EXCLUSIV

Antrenorul lui, Florin Popescu, a povestit pentru Prosport, fața nevăzută a acestei competiții.

„Au existat și momente care nu aveau cum să fie surprinse de camerele de luat de vederi. De pildă, lui Cătălin, organizatorii i-au rătăcit barca. Când am ajuns acolo nu mai găseau containerul în care se afla barca lui.

A fost nevoit să meargă el, cam un kilometru, pentru ca împreună cu ei, să-l identifice. După ce l-au găsit a venit în barcă până în baza în care eram cantonați”, a povestit Florin Popescu, medaliat cu aur în proba de canoe dubli, la JO de la Sydney.

A dormit doar trei ore pe noapte!

Florin Popescu a declarat că a fost extrem de tensionat pe toată perioada în care s-a aflat în Canada, alături de elevul său.

„Ajunsesem să dorm doar doua-trei ore pe noapte. Mă gândeam doar la miile de ore de pregătire de pe Snagov, la timpii foarte buni pe care el îi scosese în antrenamente. Îmi doream că toată munca noastră să se regăsească într-o mare performanță. Ajunsesem să fumez un pachet de țigări pe zi din cauza stresului. Până la urmă a ieșit bine”, a mai spus Popescu.

După medalia de argint a știut că va veni aurul

Chiar dacă în proba de 500 de metru Cătălin Chirilă a luat argintul, antrenorul lui a știut că în proba de o mie ca lua aurul. „Mersese foarte bine în 500. Proba lui favorită e cea de 1000 dd metri. Iar acolo s-a văzut cum a mers. Eu știam că va lua aurul”, a adăugat Florin Popescu.

Au serbat la un mic restaurant din oraș

După câștigarea medaliei de aur au celebrat performanța. La doar câteva ore după reușita din proba de 1000 de metri, mica delegație a românilor a ieșit în oraș. ” A fost singurul moment în care ne-am simțit ușurați de griji. Pot spune însă că sunt mulțumit de faptul că am ajuns cu câteva zile mai devreme acolo, pentru că i-am dat posibilitatea lui Cătălin să se obișnuiască mai mult cu fusul orar”, a mai spus Florin Popescu.

După aurul lui Aurel Macarencu din 1986 este prima reuşită de aur la C1 1000m pentru România. Ivan Patzaichin de două ori, în 1973 şi 1977 şi Simion Ismailciuc, în 1963, sunt singurii români care au mai luat aur în această probă.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Câte zile e valabilă amiabila?
Câte zile e valabilă amiabila?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen