Acasa » Alte Sporturi » Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026 » Pare banc, dar nu e! Scandal imens la Jocurile Olimpice în proba de curling: „Cine a atins piatra?”

Pare banc, dar nu e! Scandal imens la Jocurile Olimpice în proba de curling: „Cine a atins piatra?”

Pare banc, dar nu e! Scandal imens la Jocurile Olimpice în proba de curling: „Cine a atins piatra?”
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 15 februarie 2026

Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026 au generat un nou scandal imens, cu acuzații de trișare în prim-plan, în proba de curling.

Totul s-a întâmplat la duelul dintre echipele masculine ale Canadei și Suediei, care a fost câștigat în cele din urmă de nord-americani.

Un jucător din echipa Canadei de curling, acuzat de un adversar că a trișat! Un nou scandal la Jocurile Olimpice Milano Cortina

A mai rămas fix o săptămână până la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice Milano Cortina 2026, însă cu toate acestea, scandalurile continuă să izbucnească în Italia, iar cel mai recent s-a produs la curling.

În urmă cu doar câteva zile, tot la curling, la un duel feminin dintre Marea Britanie și Coreea de Sud, pe transmisiunea în direct au putut fi auzite mai multe înjurături, motiv pentru care televiziunea BBC s-a văzut obligată să își ceară scuze.

Mai nou, la un duel de curling masculin, dintre echipele care reprezintă Canada și Suedia, s-au lansat acuzații grave, de înșelăciune mai precis.

Concret, după cum informează Sportal.Blic.Rs, Oscar Eriksson, din echipa Suediei, a susținut că Mark Kennedy, din tabăra Canadei, a atins piatra de două ori după eliberare.

Suedezul nu și-a putut ascunde frustrarea și a răbufnit chiar pe gheața de la Cortina d’Ampezzo:

„Se pare că e în regulă să atingi piatra după ce a depășit linia”, a tunat Oskar Erksson.

Însă, canadianul a negat vehement și a replicat:

„Cine?! Cine a atins piatra? Eu n-am făcut niciodată așa ceva. Nu-mi pasă”, a reacționat nord-americanul.

Scandalul a continuat și după finalul duelului

În cele din urmă, Canada a învins Suedia cu scorul de 8 la 6, însă pierzătorii nu s-au împăcat cu ideea controversei iscate în timpul partidei.

Același Oscar Eriksson a adăugat:

„Am fost întrebați cine credem că a atins piatra după trecerea liniei și am indicat spre cine credeam noi că face asta. Evident, lumina roșie nu s-a aprins (n.r. – un martor care confirmă când piatra e atinsă), dar unii jucători, în opinia noastră, au atins-o. Și asta nu este permis… Le-am spus arbitrilor. Au venit și, din păcate, au interpretat greșit lucrurile. Au crezut că o atingere dublă a oricărei părți a pietrei era în regulă. Dar apoi și-au dat seama că nu era adevărat. Poți atinge doar partea electronică a mânerului”, a completat componentul echipei suedeze de curling.

Din tabăra adversă, replica a fost oferită de același Mark Kennedy, care a punctat:

„E ok. E un sport. Sunt Jocurile Olimpice. Ambele echipe își doresc să câștige. Oscar ne-a acuzat de trișare, nu mi-a plăcut asta. Fac curling profesionist de 25 de ani. Există dispozitive electronice pentru a sesiza atingerile de după linie. Așa că… Și el încă ne acuză de trișare. Nu mi-a plăcut deloc. Eu doar i-am transmis unde poate lansa acele acuzații”, a declarat canadianul.

Conform sursei citate mai sus, Federația Mondială de Curling a rezolvat controversa, după ce a declarat că arbitrii au luat deciziile corecte. S-a raportat că „nu au existat încălcări ale liniei sau retușuri ale pietrei”, astfel că acuzațiile suedezilor au fost nefondate.