Acasa » Alte Sporturi » Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026 » Au fugit din Satul Olimpic de la Milano și s-au mutat într-un hotel de 5 stele: „Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar…”

Au fugit din Satul Olimpic de la Milano și s-au mutat într-un hotel de 5 stele: „Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar…”

Au fugit din Satul Olimpic de la Milano și s-au mutat într-un hotel de 5 stele: „Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar…”
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 12 februarie 2026

Jucătorii de hochei din echipa Canadei au fugit din Satul Olimpic de la Milano Cortina și s-au mutat într-un hotel de 5 stele.

Decizia a fost luată cu scurt timp înainte de debutul în competiție, care este programat joi, 12 februarie 2026, de la ora 17:40, împotriva reprezentativei Cehiei.

Echipa de hochei a Canadei a lăsat Satul Olimpic pentru un hotel de 5 stele din Milano

Miercuri, 11 februarie, la Jocurile Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026 au debutat duelurile de hochei, cu două confruntări programate în Grupa B, Suedia – Italia 5-2 și Slovacia – Finlanda 4-1.

Joi, 12 februarie, vor avea loc alte patru partide din Grupele A și C, după cum urmează:

  • În Grupa A: Cehia – Canada și Elveția – Franța
  • În Grupa C: Germania – Danemarca și Letonia – SUA

Și fix înaintea debutului de la Milano Cortina, una dintre reprezentativele din urmă menționate a luat o decizie surprinzătoare. Este vorba despre naționala Canadei, care a părăsit Satul Olimpic pentru a se muta într-un hotel de 5 stele din Milano.

Portarul canadienilor, Logan Thompson, a dezvăluit presei internaționale că această decizie a fost luată strict din considerente sportive. Și asta pentru că reprezentativa „Frunzei de arțar” își dorește să părăsească Olimpiada de iarnă din Italia cu medaliile de aur la gâtul sportivilor:

„Nu vrem să jignim pe nimeni, dar vrem să câștigăm aurul și facem tot ceea ce ține de noi pentru a avea cea mai bună șansă posibilă. Satul Olimpic e ceva ce vrei să experimentezi. E minunat să poți întâlni alți sportivi. Așa că plănuiesc să mă întorc acolo în mod regulat, dar din postura de vizitator”, a declarat Logan Thompson, citat de Sportal.Blic.Rs.

Darcy Kemper a confirmat și el, mult mai pe scurt, spusele colegului său:

„Luăm cea mai bună decizie pentru a avea parte de succes”, a spus Kemper.

Marii rivali ai canadienilor nu se gândesc să părăsească Satul Olimpic

Potrivit sursei menționate mai sus, Satul Olimpic pune la dispoziție un soi de „camere modeste pentru studenți”, în timp ce la 5 stele, sportivii din naționala Canadei vor găsi condiții net superioare.

În ciuda celor menționate, aceeași sursă indică faptul că marea rivală a Canadei pentru medalia de aur, naționala Statelor Unite ale Americii, nu are nicio problemă cu facilitățile din Satul Olimpic de la Milano Cortina. Mai mult, Matthew Tkachuk chiar s-a declarat încântat de atmosfera de acolo:

„Am petrecut multe momente minunate aici alături de ceilalți sportivi. E frumos că putem pur și simplu să petrecem timpul împreună, să jucăm cărți și să îi urmărim pe alți atleți olimpici. Este o experiență uimitoare. Vezi oameni din diferite țări și cu diferite povești. Până la urmă, despre asta sunt Jocurile Olimpice”, a spus membrul delegației din SUA.

De asemenea, atacantul Jack Eichel, tot din echipa SUA, a completat:

„Nu spun că nu-mi plac hotelurile elegante, dar aceasta este o experiență cu adevărat grozavă. Îmi amintește de zilele mele de studenție. Ai un coleg de cameră care doarme la doar câțiva pași de tine. Cred că ne unește această experiență”, a completat americanul, component al echipei Vegas Golden Knights.

„Avem un pat și o baie, pe scurt, strictul necesar. Viața în Satul Olimpic este o parte ce nu trebuie să lipsească experienței olimpice”, a punctat și Lucas Raymond, vedetă a naționalei Suediei.