Sângele bănăţean îi clocoteşte în vene lui Koji Murofushi: "Jumătate din bronzul meu e al României!"

10 aug 2012 7924 afişări Comentează şi tu JO 2012
Sângele bănăţean îi clocoteşte în vene lui Koji Murofushi: "Jumătate din bronzul meu e al României!" "Jumătate din bronzul meu e al României"

Sângele bănăţean îi clocoteşte în vene. E mare cât un munte şi impresionează printr-un corp sculptat în sălile de fitness. Trăsăturile chipului îi dezvăluie ADN‑ul european, dar gesturile largi şi discursul melodios te teleportează doar pe un continent.

În lumea atletismului, Koji e un adevărat star. Umblă însoţit de manager şi de ofiţer de presă, e oprit de asiatici la fiecare minut, iar supranumele de "Beckham al Japoniei" nu pare a-l deranja. Pentru a stabili o întâlnire cu Koji Alexander Murofushi (1,89 m / 100 kg) trecem de diferite filtre telefonice în Satul Olimpic: Comitetul Olimpic Japonez, ofiţer de presă, manager personal. O singură parolă se potriveşte pentru a iuţi transferul informaţiilor. România îi stârneşte interesul şi aflăm că Murofushi e pe punctul de a pleca spre ceremonia de decernare a metalului râvnit. Şi pentru că acordul pentru o întâlnire fulger tocmai a fost dat, aşteptăm în holul hotelului şi ne documentăm la ţintă.

Fiul şi-a învins tatăl

Mama lui Koji, Serafina Moritz, a văzut lumina zilei în Timişoara. A absolvit Liceul Sportiv nr. 4, iar în 1968 punea primul pas pe scara performanţei: aur în proba de suliţă a Europeanului de juniori. A urmat un şir lung de succese, iar vântul competiţiilor a purtat-o pe diferite colţuri ale Europei. Continuă părintele aruncătorilor din România, profesorul Dan Serafim. "În 1970, Moritz devenea campioană naţională de seniori la suliţă, iar în doar doi ani avea să-l cunoască la Universitatea din Torino pe Shigenobu, viitorul său soţ. Fost campion al Asiei la ciocan, tatăl lui Koji a deţinut recordul Japoniei timp de 23 de ani, până când fiul său i l-a doborât. O poveste incredibilă şi o moştenire fantastică", dă timpul înapoi antrenorul federal. Serafina şi "Iron Man", cum era supranumit Shigenobu, s-au stabilit în Ţara Soarelui Răsare, iar în 1981 întreaga familie a venit la Universiada de la Bucureşti. "Atunci au profitat de moment şi au făcut şi o vizită la Timişoara. A fost prima şi ultima data când Murofushi jr. a venit în România. Avea doar şapte ani pe-atunci", mai face o incursiune în trecut Dan Serafim.

"Lidia Şimon e cea mai cunoscută româncă în Japonia!"

Timpul de redocumetare a expirat şi samuraiul cu mers de urs ne surpinde vorbind la telefon. Îl întâmpinăm cu un "Konichuaaa" (salut) stâlcit şi dialogul se înfiripă instantaneu într-o engleză împănată cu multe reverenţe. "Nu mai ştiu decât «mulciumesc» în română şi «cie faci». Am fost pe vremea comunismului în România, dar foarte multe lucuri nu-mi mai aduc bine aminte. Ştiu că erau oameni amabili, iar mama îmi arăta locurile prin care a copilărit. În timp, m-au interesat schimbările din România şi orice amănunt despre ţara mamei mele mi-a sărit în ochi", demarează Koji.
Drumurile părinţilor săi s-au despărţit în anii 80. Serafina a ales ales calea Americii, iar tatăl său a rămas profesor la Universitatea din Nagoya. "Acum mi-ar plăcea să vizitez România, nu rămâne decât să mă invitaţi! Poate vin la un concurs de atletism", continuă omul care s-a impus de 15 ori consecutiv la Naţionalale Japoniei.

Îl introducem în atmosfera competiţiilor de pe Dinamo sau de pe Tineretului şi îl chestionăm pe tema longevităţii sale: în 1994, la 20 de ani, devenea campion al Asiei - în 2011 urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului mondial de la Daegu. "Nu e vreun secret. Doar îmi place sportul şi mişcarea olimpică mă face să continui. Îmi place atmosfera de la mondiale, de la Olimpiade, duc o viaţă de sportiv profesionist şi asta mă umple de speranţă. Aşa am ajuns să cuceres şi acest bronz despre care pot să spun că jumătate este al României", se mai înclină o dată Murofushi.

Îşi înviorează memoria cu ultima interacţiune cu sportul românesc - "în august 2007, am fost la hotelul românilor în timpul Mondialului de la Osaka" - şi ne dezvăluie numele sportivilor care au polarizat în timp atenţia niponilor. "O cunosc pe Nadia Comăncei, dar Lidia Şimon e cea mai cunoscută româncă în Japonia. S-a impus în mai multe maratoane, iar compatrioţii mei sunt fini cunoscători ai fenomenului. Sper că şi românii m-au văzut şi pe mine la televizor anul acesta la Londra", încheie Murofushi. E zorit de manager pentru că ceremonia stă să înceapă şi, pe picior de plecare, ne lasă amintire un evantai. "Nu e doar un simbol al Japoniei, ci semnfică şi raţionamentul pe care m-am bazat în carieră. Oportunităţile în cariera de sportiv ţi se deschid ca un evantai. Trebuie doar să valorifici culoarele spre medalie prin muncă şi plăcerea de a concura".

Dacă atletismul românesc a şchiopătat pe portativul olimpic din Londra, drumul spre podium, mai în glumă, mai în serios, şi l-a găsit cu ajutorul generosului japonez care aruncă din toată inima declaraţia: "Jumătate de bronz e al României".

Două medalii a cucerit Koji la JO: aur la Atena şi bronz la Londra

3 medalii are Murofushi la Mondiale: aur la Daegu (2011), argint la Edmonton (2001) şi bronz la Paris (2003)

84,86 metri e recordul lui Koji la aruncarea ciocanului

86,74 metri e recordul mondial - Yuri Sedih (URSS) 1986

77,60 metri e recordul României la aruncarea ciocanului - Nicolae Bândar (1986, Bucureşti)

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.