ProSport vă prezintă momentele importante de la JO din Londra:** între Phelps și fabulosul aur al lui Alin Moldoveanu

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Alin Moldoveanu, Sandra Izbașa sau Cătălina Ponor, personajele care au rescris istoria sportului românesc

JO de la Londra s-au încheiat ieri cu o ceremonie la fel de spectaculoasă ca și cea de deschidere. După 16 zile de întreceri, sportivii și-au luat adio de la una dintre cele mai frumoase ediții olimpice din istorie. În fapt, toate sunt ridicate la rang de unicitate, pentru că toate sunt speciale. Cu ce rămânem după această ediție?

Despre ceilalți
Cu extraodinara prestație de adio a americanului Michael Phelps, cel mai medaliat olimpic din istorie. Cu cele șase medalii cucerite la Londra – patru de aur și două de argint – „Glonțul din Baltimore” ridică ștacheta la o înălțime greu, dacă nu imposibil, de depășit: 22 de medalii, împărțite în 18 aur, două argint, două bronz.
Rămânem cu imaginea „fulgerului” Usain Bolt și cu declarațiile malițioase ale americanilor, recte Carl Lewis, vizavi de performanțele sprinterilor din Jamaica. Bolt a devenit primul atlet din istorie care face tripla (100m, 200m și 4x100m) la două Jocuri Olimpice consecutive.
Rămânem cu imaginea sud-africanului Oscar Pistorious, primul atlet cu ambele picioare amputate participant la JO. Lupta lui cu prejudecățile este o lecție teribilă de viață. Pistorious nu s-a calificat în finala de la 400 de metri, dar a fost ovaționat mai ceva ca un campion olimpic.
Rămânem cu fuga și foamea de trofee olimpice a marilor națiuni, cele care investesc sume enorme în sport. Primele zece țări din clasamentul pe medalii au adunat împreună mai mult de jumătate dintre medaliile de aur (195 din 302).

Despre noi
Rămânem cu fabuloasa finală de la tir în care Alin Moldoveanu (foto) a cucerit aurul olimpic. Să tragi o sută zece focuri și doar de două ori să nu nimerești „decarul” e de domeniul fantasticului. Iar tensiunea, dramatismul, secundele acelea de așteptare pe care Alin le prelungea până la limită înainte de a trimite alica în țintă ne-au învățat ce sport pasionant poate fi tirul.
Rămânem cu zâmbetul superb al Sandrei Izbașa, o gimnastă care ne-a fermecat la a doua ediție a Jocurilor Olimpice consecutive. Ce poate fi mai minunat decât faptul că, la 22 de ani, când alte gimnaste la aceeași vârstă își cheltuie renta viageră, Sandra a învățat să stăpânească un aparat, săriturile, pe care nu-l făcea în 2008, la Beijing!
Rămânem cu imaginea sobră și, în același timp, elegantă a Cătălinei Ponor în exercițiul de argint de la sol. Nu cred că există în istoria sportului românesc vreo sportivă care să se fi întors după atâția ani de pauză și să ajungă la asemenea nivel. Iar ca gimnastă, cei 25 de ani ai săi o fac să fie cu adevărat unică.
Rămânem cu lacrimile și deznădejdea Anei-Maria Brânză și a colegelor sale de la spadă, poate cea mai mare dezamăgire a delegației olimpice la Londra. Ana a avut un 2012 teribil: i-a murit tatăl, a ratat podiumul olimpic de două ori și a trebuit să plece de urgență acasă din cauză că i-a decedat bunica. Din astfel de lovituri e greu să te ridici, dar Ana a promis revanșa la Rio.
Rămânem cu dezamăgirea că au fost sportivi români care n-au înțeles ce înseamnă Jocurile Olimpice.