Oltchim, cu trei „medalii”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Oltchim, cu trei

Fără reprezentativa feminină la Londra, handbalul românesc și-a îndreptat atenția asupra jucătoarelor de la Oltchim care au evoluat în turneul olimpic. Nu mai puțin de șase handbaliste au fost convocate pentru Jocurile Olimpice, însă doar cinci au apucat să și joace la cel mai înalt nivel, Ekaterina Vetkova (Rusia) fiind ținută rezervă de Evgheni Trefilov. Iar prestația „chimistelor” nu a trecut deloc neobservată, în condițiile în care toate au ajuns cel puțin în sferturi. Mai mult, trei jucătoare au urcat per podium la finalul competiției. Katarina Bulatovic, „stângacea” care a prins o ediție a Jocurilor Olimpice de senzație, și Marija Jovanovic au obținut medalia de argint cu Muntenegru, iar Silvia Navarro a urcat pe treapta a treia cu Spania.

Norvegia a luat tot

În ciuda unor evoluții la superlativ a jucătoarelor de la Oltchim, niciuna nu a reușit să câștige aurul olimpic. Calculele hârtiei n-au putut fi răsturnate nici la Londra, Norvegia fiind și de această dată o națională care a făcut legea. Nordicele au pierdut două partide în grupe, însă în momentul în care a intervenit miza și-au regăsit cadența pe care au avut-o pe parcursul ciclului olimpic și au spulberat tot.

Norvegia a cucerit al doilea titlu olimpic consecutiv după o victorie cu 26-23 în fața Muntenegrului, iar bronzul a fost obținut de o altă națională constantă în ultimii patru ani, Spania, care s-a impus după două reprize de prelungiri în fața Coreei de Sud (31-29). De remarcat că în ciclul olimpic, Norvegia a mai câștigat un titlu mondial și două europene.

Norvegia și Spania au fost cele mai constante naționale pe parcursul ciclului olimpic. Pentru Spania a jucat și românca Mihaela Ciobanu, care a apărat patru de 7m în finala mică

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Care este orașul cu cel mai curat aer din România. Surpriza este imensă!

Dan Barna, accidentat pe trecerea de pietoni. Cum se simte vicepreședintele USR

Adelina Pestrițu, mesaj public pentru Ana Morodan, după ce a fost reținută de polițiști

„Cea mai hot voleibalistă”, apariție spectaculoasă într-un costum de baie minuscul

Boala incurabilă de care suferă Florin Dumitrescu de la Chefi la cuţite. Diagnostic teribil pus de medici: "Excesele se plătesc!"

Nimeni NU scapă! Obiceiul pe care îl avem cu toții contribuie MASIV la DEMENȚĂ

Primele imagini cu Dacia Duster 3. Cum arată noul model care va fi comercializat de cei de la Renault

NU mai poți avea PERMIS DE CONDUCERE! Toți șoferii trebuie să știe. Se va aplica în toată țara

Anunțul ireal lipit de administratorul unui bloc din Cluj: 'Curățenia e obligatorie. Pentru neparticipare, se…'

Calendar ortodox 2 aprilie 2023. Ce sfânt este celebrat în calendarul ortodox?

Finlanda devine membrul nr. 31 al NATO după votul favorabil din partea Turciei şi Ungariei

10 semne că te lasă inima. Multe indicii apar pe piele, așa că uită-te cu atenție în oglindă!

Putin e livid: ARMA de care se tem rușii în Ucraina devine și mai letală

Sfaturile primite de doi tineri pensionari MAI care vor să își crească fetița în Olanda. „Ne ajung banii?“

BANCUL ZILEI. Bulă vrea să agațe o tipă bună: Domnișoară, pot să vă servesc cu un Martini?

Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone

Poze interzise cu Simona Trașcă! Cum s-a fotografiat blondina

Waze: funcția despre care puțini șoferi știu că este disponibilă