Medaliații, pe cai putere!** Campionii și-au primit mașinile promise din partea sponsorului COSR

Medaliații, pe cai putere!**  Campionii și-au primit mașinile promise din partea sponsorului COSR
  • Publicat:
  • Actualizat:

Încep să vină premiile pentru olimpicii care au urcat pe podium la Londra. Aseară, cei 16 campioni și-au primit mașinile promise din partea Renault, sponsorul COSR.

Latitude, Megane și Twingo, 16 bucăți colorate în alb, au de aseară noi proprietari. „Îmi place cum arată, e elegantă, însă deocamdată nu pot conduce, întrucât nu am permis, trebuie să fac întâi școala. Am venit cu un prieten, să mă ajute să o duc acasă”, explică Roxana Cocoș. Tot cu ajutoare a venit și Sandra Izbașa, care a primit două mașini. „O să mă descurc cu ele, sunt pregătită, am loc unde să le țin, să fim sănătoși. Mi-am dorit mult un Twingo, care e mașină de oraș, mai micuță, și uite că mi s-a împlinit dorința”, spune campioana olimpică de la sărituri.

La un pas de ea, Alina Dumitru și Corina Căprioriu fac teste de interior sub directa îndrumare a antrenorului Florin Bercean. „E comodă, chiar îmi place. Este a treia mașină pentru mine, probabil o să le conduc cu rândul”, se amuză Alina, care mai are un Hover și un Mercedes, primite după Beijing. „Eu am schimbat mașina în urmă cu o lună, însă o voi păstra și pe aceasta. Îmi place, întrucât e foarte spațioasă”, spune și Corina, care părăsește evenimentul chiar la volanul mașinii, alături de prietenul ei, Ștefan Gheorghiță. Mașinile sunt personalizate, pe spate fiind scris numele fiecărui sportiv, alături de sigla lotului olimpic.

16 mașini a oferit sponsorul COSR, două Renault Latitutude, patru Renault Megane și zece Renault Twingo

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen