Meciul secolului!** Adrian Crișan, cel mai bun rezultat românesc din istorie: calificarea în sferturi

Meciul secolului!** Adrian Crișan, cel mai bun rezultat românesc din istorie: calificarea în sferturi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Crișan (favorit 15) l-a umilit pe cel mai bun jucător european al momentului, scor 4-1 (11-9, 8-11, 15-13, 12-10, 11-6)

Sala complexului ExCel din Londra a fost luni seara gazda celui mai răsunător triumf din istorie al tenisului de masă masculin românesc. Iar cine a scos 80 de lire sterline din buzunar pentru a vedea meciurile a făcut o afacere bună. Printre protagoniștii partidelor din optimi s-a numărat și Adrian Crișan (32 de ani, Werder Bremen, Germania), prezent pentru a patra oară la o ediție JO! Iar Adi s-a autodepășit de această dată.

Chiar dacă sorții i l-au scos în cale pe superstarul Timo Boll (31 de ani), fost lider mondial, românul l-a dominat la toate capitolele pe stângaciul recunoscut pentru rapiditatea backhandului său și pentru forehandul în topspin nimicitor. Cum a reușit bistrițeanul să-i ascundă mingea de celuloid sportivului comparat cu Federer vă spune șeful FRTM, Cristinel Romanescu, omul care i-a dat ultimele sfaturi, aici, în Londra.

PREGĂ‚TIRE. „Adi s-a antrenat pentru meciul cu Timo Boll chiar cu adversarul său din sferturi, Chih Chuang. Este unul dintre cei mai buni prieteni ai săi și i-a fost coleg de cameră la clubul german Ochshenhausen”

CONTEXT. „Timo Boll e o adevărată vedetă a întreg sportului german. A venit aici cu maseur personal, fizioterapeut și cu sparing-partner. Adi l-a mai bătut însă de câteva ori în carieră. Ca și la tenis, comunicarea antrenor-jucător se face prin semne. Am făcut semne cu ochiul, mi-am mișcat capul, astfel încât totul să iasă bine”

TACTICĂ‚. „Am hotărât că Adi nu trebuie să intre în jocul neamțului. Boll lovește foarte rapid și încearcă să termine rapid schimburile de mingi. Iuțește jocul și l-ar fi dominat la capitolul viteză. Noi am hotărât să adopte o strategie corectă, normală. Fără fente, fără finețuri. Fără să se așeze suplimentar la masă pentru a lovi spectaculos. A stat mental foarte bine”

DESFĂ‚ȘURARE. „Adi e puțin mai imobil și trebuia să compenseze acest dezavantaj. De asta a jucat un tenis de masă curat cu Boll. Până l-a adus la disperare cu reverul în diagonală. L-a dominat și tehnic și psihic pe Boll până și-a pierdut tot bagajul de încredere neamțul. Era livid la față la final. Tremura de nervi și l-am simțit și când ne-am salutat”.

SEMNIFICAȚIE. „Adi e un profesionist desăvârșit. Iar Timo e un fel de Federer sau Nadal al tenisului de masă. Când bați asemenea jucător te poți gândi chiar și la medalie”.


Adrian, jucător descoperit de regretat antrenor Gheorghe Bozga, evoluează cu palete Butterfly

Timo Boll e vicecampion olimpic cu Germania în 2008


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup