GRANDIOS!** Start pentru JO 2012, BAFTĂ‚ sportivilor noștri! FOTO A fost cea mai impresionantă deschidere din istoria JO

GRANDIOS!** Start pentru JO 2012, BAFTĂ‚ sportivilor noștri! FOTO A fost cea mai impresionantă deschidere din istoria JO
  • Publicat:
  • Actualizat:

02:37 Flacăra olimpică a fost aprinsă pe Stadionul Olimpic din Londra și va arde pe întreaga perioadă a Jocurilor Olimpice 2012 din Marea Britanie.

.

Flacăra olimpică a fost aprinsă între sportivi, de șapte viitoare speranțe ale sportului britanic, după ce a fost adusă în stadion de fostul canotor Steve Redgrave, preluată de la David Beckham.

Flacăra olimpică a fost aprinsă, în data de 10 mai, la Olimpia, unde a avut loc în antichitate prima dată această competiție. Primul purtător al flăcării a fost campionul grec la natație Spyros Gianniotis. Torța a stat în Grecia o săptămână, trecând cinci mari situri arheologice, printre care și Acropole. La 17 mai, a fost predată delegației britanice, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc pe Stadionul Olimpic din Atena. Circuitul torței olimpice pe teritoriul Regatului Unit și al Irlandei a început la 19 mai, de atunci flacăra, purtată de 8000 de alergători, parcurgând 12.875 de kilometri. Din ștafeta de la Londra a flăcării olimpice a făcut parte, sâmbăta trecută, și fosta gimnastă Nadia Comăneci.

02:20 Jocurile Olimpice au fost declarate oficial deschise de către Regina Elizabeta a II-a!

01:30 Sportivii români au pășit pentru prima dată pe Stadionul Olimpic din Londra. Delegația noastră a fost condusă de HoriaTecău, port-drapelul României, care s-a afișat într-un sacou galben, cămașă albă și pantaloni gri, la fel ca ceilalți sportivi. Hainele poartă semnătura legendei sportului românesc, Ivan Patzaichin.

Din delegația României eu lipsit câțiva sportivi care concurează sâmbătă. Cum ora la care România și-a făcut apariția pe stadion a fost destul de înaintată, reprezentanții noștri au ales să se odihnească, pentru a fi proaspeți pentru concursuri.

România a deplasat în capitala Marii Britanii 104 sportivi, care vor concura în 15 din cele 26 discipline considerate olimpice.

Sâmbătă, România își începe participarea la competiția de la Londra la ora 11.30, la canotaj (calificări dublu rame – Viorica Susanu, Georgeta Andrunache) și judo (48 kg, Alina Dumitru). La ora 12.00, Andrei Nechita va lua startul în proba de ciclism mass-start pe șosea, iar de la 14.15 Dragoș Agache va concura la natație, 100 metri bras masculin. De la ora 15.30, Sorana Cîrstea va juca în primul tur al probei de simplu feminin la tenis, cu Flavia Pennetta, iar de la 19.30 Adrian Ungur îl va întâlni la simplu masculin pe Gilles Muller. La ora 22.00 sunt programate calificările pe echipe la gimnastică masculin, în care pentru România vor concura Flavius Koczi, Ovidiu Buidoso, Marius Berbecar, Cristian Bataga și Vlad Cotuna (concurează patru, punctează trei).

01:25 S-a ajuns la Panama, nu a mai rămas foarte mult timp până când sportivii noștri vor intra pe Stadionul Olimpic, conduși ce port-drapelul Horia Tecău

00:22 Începe defilarea celor 204 de națiuni participante. Acesta se vor prezenta în ordine alfabetică, cu două excepții: delegația Greciei va fi prima, în timp ce cea a Marii Britanii va fi ultima.

La competiția londoneză participă 10.500 de sportivi, între care și 104 din România. Regina Marii Britanii va declara apoi deschise Jocurile, iar flacăra olimpică va fi adusă de către ultimul membru al ștafetei din Anglia.

Danny Boyle,regizorul spectacolului uluitor își anunță deja succesul pe Twitter: „Mândru să fiu britanic! Vă iubesc pe toți”

00:15 Apare și celebrul David Beckham, la cârma unei șalupe ce a trecut în viteză pe sub superbul „London Bridge”.

CIFRELE CEREMONIEI DE DESCHIDERE A JO 2012

23 de tone, greutatea clopotului olimpic aflat la stadion.

34 de metri, înălțimea la care au fost suspendate cercurile olimpice deasupra stadionului.

40, numărul oilor care s-au aflat pe gazon în prima parte a spectacolului.

120, numărul de bătăi pe minut la muzica de la defilarea sportivilor, pentru a-i încuraja să meargă mai repede.

500 de difuzoare instalate la stadion.

600 de dansatori aparținând Serviciului Britanic de Sănătate, National Health Service.

965 de toboșari.

15.000 metri pătrați de scenă, echivalentul a 12 piscine olimpice.

15.000, numărul de voluntari implicați în ceremonia de deschidere.

34.570 de nasturi cusuți la costume.

40.000 sticle de plastic reciclate și 10.000 de saci de plastic s-au folosit pentru realizarea costumelor.

00:00 Boheman Rapsody! Genial! Scena e acaparată de melodia nemuritoare a celor de la Queen. Suntem în anii ’70-’80. După Queen urmează Sex Pistols, Frankie Goes to Hollywood, Eurythmics. Intrăm în anii 90 cu The Prodigy.

23:56 Putem vedea cum a schimbat Sir Tim Berners-Lee (inventatorul World Wide Web-ului * www) lumea. Ca și celelalte „scenete” și acest moment e jucat tot de voluntari.

23:50 Pe scenă apare și actorul britanic Rowan Atkinson, cunoscut mai mult ca „Mr. Been”. Moment plin de umor la Londra.

23:35 Celebrul „God Save the Queen” e cântat de un cor alcătuit de copii surzi. Impresionant!

23:30 Regina Elisabeta a II-a a Angliei își face apariția pe arena Olimpică, in timp ce pe gazon este adus drapelul Marii Britanii.

23:21 80.000 de oameni asistă acum fără cuvinte la ce se întâmplă la Londra. Alături de ei, alte câteva sute de milioane urmăresc show-ul din fața televizorului. „Scena” se transformă ireal de la un minut la altul. Zărim si drapelul României.

Wayne Rooney comentează pe Twitter: „E ceva diferit de ce am văzut la orice altă ceremonie de deshidere”

23:10 Pe gazon sunt reproduse momentele marcante ale revoluției industriale. E un adevărat deliciu vizual să urmărești ce se întâmplă acum pe gazonul stadionului Olimpic. VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO

Spectacolul din această seară, ce deschide cea de-a XXX-a ediție a JO este realizat de Danny Boyle, regizorul filmului „Slumdog Millionaire (Vagabondul milionar)”, recompensat cu opt premii Oscar. Întregul show a costat 27 de milioane de euro. La ceremonie participă 10.000 de voluntari, iar show-ul se va încheia apoteotic, cu aducerea flăcării olimpice în stadion și aprinderea Vasului Olimpic.

Program Jocurile Olimpice 2012! Aici ai toate transmisiunile TV

23:00 A început oficial ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Stadionul Olimpic din Londra e plin ochi, iar desfășurarea de forțe de pe teren e impresionantă. Startul ceremoniei e dat de rutierul englez Bradley Wiggins, câștigător al Turului Franței, îmbrăcat cu un tricou galben.


Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Londra promit că ceremonia de deschidere a competiției va fi una grandioasă și o va depăși pe cea din 2008

Regizorul Danny Boyle s-a inspirat din folclorul britanic când a gândit ceremonia de deschidere
Percepția generală asupra ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing a fost una extraordinară.

Ziariști, sportivi sau simpli suporteri au etichetat show-ul pus la cale acum patru ani drept unul grandios, ceea ce a îngreunat misiunea organizatorilor următoarelor ceremonii. Însă englezii nu au părut deranjați de acest lucru și au anunțat că vor pune în scenă „cea mai frumoasă ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice din istorie”. Pentru asta, organizatorii l-au angajat pe regizorul britanic Danny Boyle, câștigător de Oscar în 2009 pentru filmul „Milionarul vagabond”.

Pentru ceremonia care va începe la ora 23:00 (ora României), Boyle a ales să îmbine modernismul noului stadion „Olimpic” din Londra, acolo unde va avea loc ceremonia, cu scene din folclorul britanic. Aproape zece mii de voluntari vor interpreta diverse roluri în timpul „piesei” care se va întinde pe aproape o oră și jumătate, aceasta fiind urmată de tradiționala paradă a sportivilor participanți la Jocurile Olimpice. Conform programului stabilit de organizatori, delegația României, cu Horia Tecău port-drapel, va intra în stadion în jurul orei 02:00 (ora României).

Organizatorii nu au dezvăluit numele persoanei care va aprinde flacăra olimpică, însă presa din Insulă speculează că cel care va avea onoarea va fi Sir Steve Redgrave, cvintuplu campion olimpic la canotaj

34,5 milioane de euro a costat punerea în scenă a acestei ceremonii de deschidere, fonduri suportate în întregime de statul britanic

204 țări plus patru sportivi care vor concura sub steagul olimpic vor defila în această noapte la Londra pe Stadionul de 80.000 de locuri

În timpul ceremoniei de deschidere, pe scenă vor apărea 70 de oi, 12 cai, 10 pui, nouă gâscani, trei vaci, trei câini și două capre.

Biletele puse în vânzare pentru ceremonia de deschidere nu au fost epuizate în totalitate. Pe piața neagră, costul unui bilet a ajuns însă și la 2.600 de euro.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…