Drumul spre Londra 2012 trece și prin Poiana Brașov. De la începutul anului, Eusebiu Diaconu (cat. 60 kg) își construiește visul olimpic în stațiunea de la 1.020 m altitudine. După două ediții ale Jocurilor Olimpice, Atena și Beijing, care i-au lăsat un gust amar, băcăuanul dă totul la ultima încercare: Londra.
Eusebiu Diaconu se simte la Poiana Brașov ca acasă. În cei câțiva pași pe care îi face de la sală la hotel salută pe toată lumea, schimbă două-trei vorbe cu câțiva colegi de antrenament din Ungaria și Spania și continuă să împărtășească până în cameră impresii despre antrenament cu tehnicianul Petre Cărare. Subțire, firav chiar, lipești cu greu de el imaginea unui luptător de greco-romane. Bluza albastră îmbibată de sudoare și bandajul mic, alb, plasat deasupra arcadei drepte, sunt mărturiile că antrenamentul nu a fost deloc ușor. „E proaspătă zgârietura de ieri. Am făcut un procedeu de sus, adversarul s-a apărat și imediat am simțit cum pornește sângele. Dar nu-i nimic. În lupte, dacă nu te doare nimic, înseamnă că nu te-ai antrenat cum trebuie”, zâmbește el.
Sebi vorbește hotărât, accentuând fiecare idee. Ochii albaștri se luminează de fiecare dată când vorbește despre familia care îl așteaptă acasă și pentru care luptă să urce pe podiumul olimpic. Întâmplările care i-au zdruncinat încrederea, cum a fost eliminarea scandaloasă de la Europenele de la Moscova din 2006, exact înaintea debutului concursului, din cauza unei așa-zise boli de piele, după ce numai cu o zi înainte trecuse examenul medical, sau dezamăgirea locului 8 de la Beijing, sunt acum doar trecut. Un trecut trist care acum, nu mai are nicio valoare. Nici măcar a unui singur gând. Oprit lângă un pâlc de stejari impunători, Sebi cuprinde cu privirea toată zona și zâmbește. Ca un antrenament pentru ceea ce va urma peste 361 de zile.
Doar șase-s norocoși din prima Competiția pe care se centrează atenția tuturor sunt Mondialele de la Istanbul (12-18 septembrie), unde luptătorii își pot asigura biletul pentru Londra 2012. „Calificările vor fi mai dificile pentru că s-a schimbat mult sistemul, acum se vor califica direct doar primii șase sportivi de la Mondiale, restul fiind completat pe durata celor trei turnee olimpice”, explică antrenorul lotului, Petre Cărare (foto, în dreapta). În plus, regulamentul de concurs a suferit și el modificări. Dacă înainte ziua de concurs începea dimineața și se termina seara, cu o pauză la prânz, acum meciurile se succed la un interval de 15 minute.
„Podium la Londra” Performanța se identifică pentru Eusebiu Diaconu cu tradiționalele cantonamente la Poiana Brașov. Chiar dacă de peste un deceniu stațiunea în care își încarcă bateriile i-a devenit o a doua casă, Sebi mărturisește că nu se declară adeptul ascensiunilor pe munte contracronometru, preferând să-și facă „încălzirea” cu un antrenament specific sau chiar cu o luptă pe saltea.
Sebi, cum se vede Londra 2012? Cât mai strălucitoare, sper. Am hotărât să continui cu sportul numai cu gândul de a urca pe podium la Londra. Vreau să rupem odată șirul celor 20 de ani fără medalie olimpică și să îmi împlinesc și eu visul cu care m-am apucat de lupte. Cum stai cu pregătirea? Totul merge bine. Mai sunt șase săptămâni până la Mondiale și sper să ating vârful de formă acolo. Mai avem un turneu la Târgoviște, după care gata, intrăm în linie dreaptă. Facem antrenamente specifice, lupte, ascensiuni… Care a fost ultima ascensiune făcută? Până la Pietrele lui Solomon, este un traseu de 12-14 kilometri pe care îl parcurgem în fugă, contracronometru. E destul de solicitant, simți imediat cum urcă pulsul la 220. Ai vreun traseu preferat în cantonament? Nu! (râde). De 12, 13 ani, de când vin în cantonament, când aud de traseu, e durere. Prefer să fac antrenament specific, sală, orice, numai ascensiune nu. E cumplit, te rupe la picioare, la genunchi, o oră de urcat în fugă e mai grea decât o zi de antrenament.
Greu cu slăbirea V-ați întâlnit cu ursul pe drumurile de munte? Doar în farfurie! (râde). De câțiva ani nu am mai avut treabă cu urșii, la început îi mai vedeam, dar acum e liniște. Cum reziști departe de casă? Destul de greu. Încă de când am hotărât că voi merge la Londra, am știut că va fi un an de sacrificii de ambele părți, soția m-a înțeles, fetița a mai crescut. Ele mai vin în weekend, când se poate aici, la mine sau mai merg eu acasă. Revii la Mondiale după doi ani. Au apărut adversari noi? Nu. Facem analize video cu maestrul Cărare și chiar spuneam că adversarii au rămas aceiași. Nu cred că vor mai fi surprize, fiecare țară și-a cam făcut echipa pentru Londra. Acum va fi o competiție grea, pentru că e și criteriu de calificare la Olimpiadă. Anul trecut ai surprins când ai decis să nu participi la Mondiale, din cauză că nu erai pe deplin pregătit… După 18 ani de performanță nu mergi la concurs doar să te plimbi. Am fost și puțin accidentat la piciorul drept, pregătirea nu a fost așa cum trebuia și am preferat să stau liniștit, să mă recuperez cum trebuie și să mă concentrez pe anul acesta, care este cel mai important. Care e cel mai greu lucru cu care te confrunți? Slăbirea. Am constant 66, 67 de kilograme și trebuie să le dau jos să fac categoria, la 60. Atunci e cel mai greu, mă rupe. Dar asta e viața de sportiv, mergem înainte!
Ion Grigoraș a adus ultima medalie olimpică României la lupte, bronz, la Barcelona 1992
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER