A revenit în canotaj după doi ani de pauză: „Vreau încă o medalie de aur!” De ce se teme Georgeta Andrunache înaintea JO

Canotoarea Georgeta Damian-Andrunache a declarat, luni, înaintea plecării spre Londra, că obiectivul său la cea de-a 30-a ediție a Jocurilor Olimpice este obținerea celei de-a șasea medalii olimpice de aur, aceasta precizând că cel mai mult se teme de vântul care bate din lateral.
A revenit în canotaj după doi ani de pauză: "Vreau încă o medalie de aur!" De ce se teme Georgeta Andrunache înaintea JO

Canotoarea Georgeta Damian-Andrunache a declarat, luni, înaintea plecării spre Londra, că obiectivul său la cea de-a 30-a ediție a Jocurilor Olimpice este obținerea celei de-a șasea medalii olimpice de aur, aceasta precizând că cel mai mult se teme de vântul care bate din lateral.

„Dacă am ajuns până aici, atunci suntem pregătite. Fiecare sportiv are emoții în asemenea momente. A venit momentul să demonstrăm de ce suntem aici. După doi ani de pauză m-am reapucat pentru încă o medalie de aur. La Londra îmi este teamă de valuri. E o pistă cu avantaje și dezavantaje, iar când vântul bate din lateral, atunci se fac valuri, pentru că el nu bate din față sau din spate și de aceea contează foarte mult culoarul„, a spus cvintupla campioană olimpică.

Coordonatorul lotului național de canotaj, Mircea Roman, a afirmat că obiectivul României este cucerirea a cel puțin două medalii. „Toată lumea își dorește o medalie. Vreau și sper să ne întoarcem cu cele propuse. Avem planificate două medalii. Sper să realizăm obiectivul. Putință este, dar sper să avem și luciditate, pentru că avem multe debutante în echipă. Sper să nu intervină ceva care să ne perturbe, în special vremea să fie bună”, a completat Roman.

Reprezentanții României de la box, tenis, canotaj, tenis de masă, kaiac-canoe și tir au plecat, luni, spre Londra, unde în perioada 27 iulie – 12 august vor participa la cea de-a XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania