Punctul Super G

Redactor:
Andru Nenciu
Punctul Super G
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alarmă de grad zero în Vancouver! Americanca Lindsey Vonn (foto,
25 de ani), una dintre marile atracții ale acestei ediții sau poate
chiar principalul centru de interes atât în plan estetic, cât și
competițional, va afla abia azi dacă va lua cinci starturi, maximum
la JO. Absența ei ar putea declanșa o reacție în lanț!
Accidentată în urmă cu două săptămâni la o sesiune de antrenament
în Austria, dubla campioană mondială a resimțit recent dureri
puternice la tibia dreptă. Pentru a nu pedala în gol, medicii
teamului american au supus-o unor tratamente cu raze laser, însă
apetisanta Lindsey își vede visul, cucerirea a trei medalii de aur
(super-combinată, Super G și coborâre), alunecând parcă pe o coajă
de banană. „Deocamdată, nici clăparii nu-i pot încălța și nu știu
dacă voi concura în toate probele. Sper ca până duminică să mă
refac”, spune sportiva, care a schiat pentru prima dată la doar doi
ani!

Poate lua
cinci medalii

De-atunci, frumoasa ame­­­­­­ricancă, pe care fanii au dezbrăcat-o
doar din priviri până să-și dezvăluie formele în Sports
Illustrated, a suferit zeci de accidentări, Lindsey fiind comparată
cu un advărat sportiv kamikaze. Dar și cu octuplul campion Michael
Phelps, pentru că, asemenea înotătorului american la ediția JO de
Vară, Vonn ar putea strânge cele mai multe medalii pentru SUA.
Exact cinci, numărul cercurilor olimpice, cu condiția să ia startul
și la slalom și slalom uriaș.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani