În singura dimineață fără antrenament, naționala de handbal a plecat la drum să viziteze singura construcție ridiÂcată de om, care se vede, spun cunoscătorii, chiar și de pe Lună.
Selecționerii Tadici și Muși le-au trasat fetelor încă de la plecare indicații clare. „La Zid, nimeni nu urcă până sus. Ne oprim la primul nivel, unde se fac poze, filmări etc”, scria pe programul zilnic (facsimil) afișat în clădirea handbalistelor din Satul Olimpic.
Fetele s-au conformat, dar tot și-au făcut numărul. Ele au dat buzna în magazinele cu suveniruri din zonă, unde aproape au epuizat stocul de rochii tradiționale chinezești. Inițiativa i-a aparținut Adinei Meiroșu, iar aproape toate celelalte fete au urmat-o. „Sora mea mi-a cerut să-i aduc o rochie de gheișă”, a spus Adina (captură 1), căutând un articol de vestimentație japonez tocmai la Beijing.
Narcisa Lecușanu a avut cele mai mari probleme în a-și găsi o rochie pe măsură, deși a probat mărimea XL, cea mai mare. „Pentru China, probabil că eu sunt o grasă”, a punctat Narci. Handbalistele și-au mai cumpărat umbrele și s-au fotografiat (captură 2, Carmen Amariei). „Din păcate, a fost ceață și nu am putut vedea peisajul în toată splendoarea”, a mărturisit Valeria Beșe.
Fetele au plecat de la impresio-nanta construcție cu un singur gând: să fie la fel de tari ca Zidul Chinezesc în această competiție care debutează pe 9 august.

