Prosport, „spion” la Beijing

Am urmărit de la fața locului cea de-a doua repetiție pentru festivitatea de deschidere programată pe 8 august, pe Stadionul Național „Cuib de pasăre". ProSport s-a aflat pe stadionul care va găzdui ceremoniile oficiale Ceea ce este interzis în viață ne face cu ochiul. Deși presa nu avea accces, am reușit să intrăm aseară în „Cuibul de pasăre", la cea de-a doua repetiție a festivității de deschidere, următoarele două urmând a avea loc pe 2 și 5 august.Puhoi de lume se îndrepta aseară spre grandioasa arenă. În interiorul complexului, sute de tineri-actori repetau ultimele mișcări ce urmau să le execute. Spectatorii se grăbeau să-și ocupe locul. Și făceau cale-ntoarsă dacă nu nimereau poarta adecvată. Pentru că securitatea nu permite nimic greșit în China.
Prosport, "spion" la Beijing

Am urmărit de la fața locului cea de-a doua repetiție pentru festivitatea de deschidere programată pe 8 august, pe Stadionul Național „Cuib de pasăre”. ProSport s-a aflat pe stadionul care va găzdui ceremoniile oficiale
Ceea ce este interzis în viață ne face cu ochiul. Deși presa nu avea accces, am reușit să intrăm aseară în „Cuibul de pasăre”, la cea de-a doua repetiție a festivității de deschidere, următoarele două urmând a avea loc pe 2 și 5 august.Puhoi de lume se îndrepta aseară spre grandioasa arenă. În interiorul complexului, sute de tineri-actori repetau ultimele mișcări ce urmau să le execute. Spectatorii se grăbeau să-și ocupe locul. Și făceau cale-ntoarsă dacă nu nimereau poarta adecvată. Pentru că securitatea nu permite nimic greșit în China.

Învăluită de roșul (care simbolizează fericirea, bogăția și pasiunea) predominant al steagului Chinei, „avanpremiera” a constituit o îmbinare a elementelor tradiționale cu cele moderniste. Totul susținut de un fond sonor în care a predominat muzica chinezească relaxantă, calmă, în genul celei interpretate de Enya. Show-ul a început la ora 20:00 și a durat fix două ceasuri. În prima parte au fost mobilizați aproximativ 10.000 de tineri, care au prezentat dansuri tradiționale, accesorizate cu diverse elemente mitologice (dragoni).

În fața a aproximativ 60.000 de oameni, majoritatea chinezi, care își procuraseră biletele cu o săptămână înainte, s-a simulat în partea secundă intrarea pe pistă a delegațiilor. Fiecare portdrapel s-a plasat pe linia trasată de un oval imaginar, ascultând discursul unui personaj ce-l întruchipa pe președintele CIO, Jaques Rogge. Concomitent, câțiva voluntari dirijau masele de oameni din tribună, indicându-le când să aplaude și când să gesticuleze. Nimeni n-avea voie să fotografieze. La apariția steagului țării gazdă, întreaga suflare a început să strige din toate puterile „Luptă, China!”. Dar brusc o ploaie torențială a grăbit finalul, forțând atletul care făcea turul de pistă cu torța neaprinsă în mână să-și întreruptă alergarea. „Good night, everyone!”, a răsunat din difuzoare, iar toată asistența s-a îndreptat ca un copil ascultător spre ieșire.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania