Prădatu: „Mi-am dorit moartea!”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Vocea sa se schimbă, trece de la emoție la bună-dispoziție, de la deznădejde la furie, iar tonul i-l schimbă câte un spasm de durere, cu care însă s-a obișnuit. În căruciorul său, Toma Prădatu vorbește despre „Olimpiada sa“.

De ce nu luați calmante?
Nu mai pot. La ce folos? Mă țin o oră, iar după aia iar revin durerile cumplite… Nu pot lua încontinuu, așa că am renunțat. Iar durerea, groaznică, în tot corpul, nu cedează nicio clipă.

Ceva mai puternic?
Știi că am încercat și morfină? Mi-au dat de două ori și nu am mai putut. E drept, nu mai simți durerea, dar nici altceva. Nimic, ești ca o legumă, nici să gândești nu mai poți.

Au trecut greu zece ani?
Foarte. La început nici nu am putut ieși din casă, dar singurătatea te omoară, crede-mă… Am ajuns prizonierul corpului meu.

„Da, mi-am dorit moartea“

V-ați împăcat cu paralizia?
Am încotro? În țară, medicii mi-au zis direct, în față, că  măduva e secționată total și că ar trebui să accept soarta. Cât aș fi de puternic, n-are cum să nu îți cadă greu când auzi asta…

Ce sperați?
Medicii de aici fac de multe ori minuni. Eu nu cred în minuni, nu cred nici în Dumnezeu, sunt ateu. Dar dacă măcar 10% îmi va fi mai bine, chiar va fi miracol asta… E ultima mea speranță, operația asta…

V-ați gândit vreodată să vă luați viața?
Gândit? N-am mai spus asta până acum. Am încercat chiar! Acum vreo patru ani, uitați aici (arată o cicatrice la încheietura mâinii, deasupra venelor, iar ochii i se umezesc). Am luat cuțitul și am tăiat, nu mai rezistam, de ce să îmi chinui familia? Dar a venit soția și m-a salvat… Da, mi-am dorit moartea.

Ce imagine de acum zece ani vă vine în minte?
Când am deschis ochii, după 30 de ore de inconștiență, eram conectat la fire și aparate și am văzut un ecran piuind strident și o dungă albă, aceea, știți, continuă… Mă gândeam că murisem… dar nu eram eu, ci cel de lângă mine…

V-ați permis operația?
De unde, din pensia mea? Ceea ce statul ar trebui să facă, fac alții. M-a ajutat Gigi Becali cu banii, altfel nu eram aici, și chiar țin să-i mulțumesc, pentru că nici nu ne cunoașteam măcar. Mi-a redat speranța.