O sud-africană va înota la JO cu un picior amputat!

Redactor:
Valentin LUPU
O sud-africană va înota la JO cu un picior amputat!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cuvântul imposibil lipsește din vocabularul sud-africancei Natalie du Toit. Și-a pierdut piciorul stâng într-un accident de motocicletă, dar și-a urmat visul și va concura la Beijing.

În lipsa lui Oscar Pistorius, a cărei eventuală prezență la JO stă în mâinile Tribunalului de la Lausanne, Africa de Sud înaintează pentru Beijing un alt caz paradoxal. Pentru majoritatea, un incident ca acela suferit de Natalie du Toit în 2000, după care gamba stângă i-a fost amputată, ar echivala cu o viață distrusă. Înotătoarea de 24 de ani iese însă din tipare. Într-un singur picior, dar cu forța brațelor, nu s-a dat înapoi de la a înota alături de sportive fără handicap. A disputat finala de 800 m liber a Jocurilor Commonwealth de la Manchester, din 2002, iar anul trecut a câștigat cursa de 1.500 m a campionatelor Africii.

Specializată pe distanțe lungi, Natalie s-a calificat la Beijing în proba de 10 km fond. Față de alergătorul Pistorius, are chiar șanse reale să învingă, pentru că în această disciplină gambele nu se folosesc aproape deloc. La Atena, la Paralimpice, a cucerit cinci medalii de aur. Acum, simpla prezență se traduce printr-o victorie!

"Nu e o rușine să nu ajungi la stele, dar e o rușine să nu ai stele la care să ajungi. Visează la mărire și ține minte, nimic nu e imposibil!" – Natalie du Toit, participantă la JO de la Beijing

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…