Maria Cioncan, la Beijing

Maria Cioncan, la Beijing
  • Publicat:
  • Actualizat:

Imaginile nu mor și nu mint niciodată. Ele te ajută să retrăiești trecutul, atunci când prezentul nu-ți zâmbește, sau au rolul de a-i ambiționa pe unii sportivi în activitate.Realizat în condiții grafice extraordinare, albumul de prezentare a ediției din acest an conține, în cele 100 de pagini, un amestec de nou și vechi, o mixare a coordonatelor esențiale din trecut, cu date despre vedetele zilelor noastre, dar axat în special pe fotografii antologice.

În această galerie de campioni și-au găsit locul și trei imagini cu sportivi români. La capitolul istoria gimnasticii, Nadia Comăneci e capul de afiș, cu un exercițiu la paralele sălii din Montreal (1976), în timp ce tripla medaliată cu aur de la Atena, Cătălina Ponor, e protagonista analizei ediției trecute a JO.

Continuă să alerge pentru România

Interesant e faptul că la secțiunea atletism o putem vedea pe regretata Maria Cioncan, imortalizată la Atena, chiar în apropierea liniei de finiș.
Alături de cele trei medaliate tricolore, în „avanpremiera” realizată de organizatori se mai află superstaruri mondiale precum Elena Isinbaieva, Carl Lewis, Svetlana Horkina, Tyson Gay, Serghei Bubka, Michael Phelps sau idolul local, „gardistul“ Xiang Liu.

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!

Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă

Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției

Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…

Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt

Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO

Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri