„Mă simt mai în formă decât la Atena”

Medaliata cu aur în proba de 200 de metri la Jocurile Olimpice de la Atena, Camelia Potec, spune că se simte în formă și că speră la cel putin o medalie la Olimpiadă. Sportiva se antrenează normal și nu simte nicio presiune pentru că este campionă olimpică. "Mă voi antrena la fel de mult pentru probele de 200 m, 400 m si 800 m liber, dar la un moment dat voi decide împreună cu antrenorul meu pe care să mizez în mod special. Sunt convinsă că pot obține măcar o medalie. Fizic mă simt mai bine decat la Atena. Nu simt nicio presiune că sunt campioana olimpică, pentru că există mulți campioni mondiali care nu au caștigat nicio medalie olimpică", a declarat înotatoarea. Camelia Potec a ajuns în China încă de acum trei saptamani și și-a stabilit "cartierul general" în Yantai, un oras aflat la o mie de kilometri distanță de capitala Beijing. Ea s-a antrenat aici timp de trei săptămâni și a povestit că de la hotel la bazin se ducea cu o mașină condusă de un șofer chinez, care conducea cu mare viteză; din acest motiv, Camelia s-a vazut nevoită să-și pună două rânduri de centuri. Sportiva a mai povestit că în perioada petrecută în China a făcut cele mai multe poze din viața ei și a dat cele mai multe autografe. La Beijing, Potec va fi susținută de părinții ei, care, spune ea, o vor motiva suplimentar.
"Mă simt mai în formă decât la Atena"

Medaliata cu aur în proba de 200 de metri la Jocurile Olimpice de la Atena, Camelia Potec, spune că se simte în formă și că speră la cel putin o medalie la Olimpiadă. Sportiva se antrenează normal și nu simte nicio presiune pentru că este campionă olimpică.

"Mă voi antrena la fel de mult pentru probele de 200 m, 400 m si 800 m liber, dar la un moment dat voi decide împreună cu antrenorul meu pe care să mizez în mod special. Sunt convinsă că pot obține măcar o medalie. Fizic mă simt mai bine decat la Atena. Nu simt nicio presiune că sunt campioana olimpică, pentru că există mulți campioni mondiali care nu au caștigat nicio medalie olimpică", a declarat înotatoarea.

Camelia Potec a ajuns în China încă de acum trei saptamani și și-a stabilit "cartierul general" în Yantai, un oras aflat la o mie de kilometri distanță de capitala Beijing. Ea s-a antrenat aici timp de trei săptămâni și a povestit că de la hotel la bazin se ducea cu o mașină condusă de un șofer chinez, care conducea cu mare viteză; din acest motiv, Camelia s-a vazut nevoită să-și pună două rânduri de centuri.

Sportiva a mai povestit că în perioada petrecută în China a făcut cele mai multe poze din viața ei și a dat cele mai multe autografe. La Beijing, Potec va fi susținută de părinții ei, care, spune ea, o vor motiva suplimentar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania