După cele trei sutimi (un vârf de unghie!) care au despărțit-o de ceea ce putea fi ultima sa medalie olimpică, Camelia Potec s-a retras în ea. Și-a trăit de una singură durerea. A stat ghemuită într-un colț al sălii încă o oră după cursă, a refuzat să dea orice declarație și a plecat cu ochii în lacrimi spre camera sa. A doua zi, a acceptat un singur interviu. Doar unul, pentru ProSport. Pe malul unui mic lac din Beijing, în timp ce soarele apunea, frumoasa înotătoare și-a deschis sufletul și vreme de câteva ore a vorbit despre… tot.
Cami, ce te așteptai de la Olimpiada asta? Eram convinsă că voi merge mai bine ca la CE. Convinsă!
Și ai mers! Da, dar am greșit ceva. Mi-am închipuit că pot, cu timpii ăștia, să iau medalie.
Timpii ți-au ieșit, medalia nu… Vorbim despre curse? Păi la 400 m, am greșit tactic. Am plecat foarte tare, m-am văzut în față și atunci am încetinit. Apoi, mi-a fost greu să revin.
„După 600 m mi-au explodat picioarele”
Iar la 800 m? Acele fatidice trei sutimi? La 800 m am vrut să plec foarte tare, să merg numai la aur. Eram pe record mondial. Dar după 600 m am cedat, mi-au explodat picioarele.
Ultimii 50 m? Au fost chiar grei, după așa cursă, îți dai seama…
Când ți-ai dat seama cât de tare se înota? Pe la 400 m mi-era clar că finala se va încheia cu record mondial. Știam că britanica va forța recordul, de aia am forțat și eu. Am riscat totul pentru aur, asta mă interesa. Pe ultima parte, te mai gândeai la o medalie? Nu, eram așa obosită, dar înotam și nu mă gândeam decât că pierdusem aurul…
Te-a durut tare eșecul de aici? Păi stai așa, că eu zic că n-a fost eșec… N-a ieșit medalia, dar am scos niște timpi extraordinari, după numai un an de muncă. Dar muncă adevărată.
Â
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER