„Covaliu nu a fost în plenitudinea forțelor”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Scrimă, Ana Pascu, a declarat, după ce sabrerul Mihai Covaliu a obținut medalia de bronz în cadrul turneului olimpic, că sportivul român nu a fost în plenitudinea forțelor, el având probleme de acomodare la condițiile din China, anunță agenția MediaFax.

"Am încă emoții. Medalia a fost extraordinar de mult muncită, iar meritul este cu atât mai mare cu cât lui nu i-a mers extraordinar, nu a fost în plenitudinea forțelor. A fost un pic deranjat de fusul orar, de umiditate, de căldură, de zgomotul enorm. Medalia este extrem de meritorie, iar el rămâne unul dintre marii sportivi ai lumii", a spus Pascu, la Sport.ro.

Ana Pascu a afirmat că Mihai Covaliu este mulțumit de rezultatul obținut. "Finala am privit-o îngrozitor de crispată. Sunt destul de mulțumită și el este destul de mulțumit acum că s-a mai liniștit. Am fost cu toții extrem de încordați. Sperăm să serbăm această medalie cu toții acasă, pentru că aici nu ne putem regăsi suflul", a subliniat Pascu.

Ea a precizat că, în semifinale, Mihai Covaliu nu a putut să își facă jocul său obișnuit. "Mihai nu a făcut acțiunile pe care le face de obicei, a tras destul de simplu, a vrut să declașeze atacurile de distanță, dar nu i-a reușit. Lopez este într-o formă de zile mari și a putut să-l învingă. Diferența a fost extraordinar de mică", a precizat Pascu.

Sabrerul Mihai Covaliu, în vârstă de 30 de ani, este campion olimpic la Sydney, în 2000 și mai are în palmares un titlu mondial la sabie individual la Leipzig, în 2005, precum și unul european, pe echipe, la Izmir, în 2006. De asemenea, Covaliu este medaliat cu argint la CM de la Havana, din 2003 și mai are în palmares cinci medalii de bronz la CE (2008, 2007, 2005 – pe echipe, 2002, 2001) și două la CM (2002 și 2001).

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup