Covaliu: „Am câștigat acest bronz pentru fetița mea”

Covaliu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stors de energie după asaltul final, Mihai Covaliu și-a îndreptat primul gând spre casă.

Mihai, cui dedici această medalie?
Fetiței mele, Elena Amalia. Dacă lui Vlad Gabriel, fiului meu, i-am adus un aur mondial de la Leipzig, nu puteam acum să merg cu mâna goală acasă.

Totuși, băiatul a primit aur, fata doar bronz…
Un bronz la Olimpiadă echivalează cu un titlu mondial…

Cum e să câștigi din nou o medalie olimpică la opt ani după succesul de la Sydney?
Superb, însă este cea mai grea medalie din carieră. Nu mă refer la greutatea ei, ci la dificultatea cu care am obținut-o. A fost un concurs deosebit de greu, cu adversari foarte puternici.


„E prima oară când francezul mă bate”

Ce s-a întâmplat în semifinale? Ai condus, dar ai cedat pe final…
Am greșit un pic tactic. Am forțat de la început, iar acest lucru m-a costat. Lopez nu mai apăruse la concursuri de opt luni și e prima oară când mă învinge. A făcut-o însă la Olimpiadă.

Cum te-ai refăcut în numai 20 de minute între semifinala pierdută și meciul pentru bronz?
M-am relaxat și mi-am scos din minte eșecul. Apoi, pe planșă nu am mai făcut greșelile din semifinale. Am început ceva mai ușor, nu m-am mai consumat, ca să mă păstrez pentru partea a doua.

"Contează enorm că își încheie cariera cu o medalie olimpică. Era frustrant să termine pe 4. Eu am pățit așa"– Laura Badea, campioană olimpică în 1996

"Respirăm din nou aerul de medalii. Mihai e un mare campion, un exemplu de tenacitate și seriozitate. Merita această medalie"– Octavian Morariu, președinte COSR

Covaliu, prin tunelul timpului



1999 Pregătirea pentru Olimpiadă, cu un look total diferit de cel de astăzi



2000
Mihai cunoaște gloria supremă, devenind eroul de la Sydney

2005 O zi după ce s-a întors de la Leipzig, cu aurul mondial. Irina tocmai născuse



2008
Covaliu, îmbărbătat de Ana Pascu, președintele federației. Și bronzul e dulce

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen