Brandul Szabo

Tripla medaliată olimpică (aur și bronz 2000 – argint 1996), Gabriela Szabo (32 de ani), face o incursiune printre propriile trăiri și succese din timpul Olimpiadelor, developează semnificația unei competiții de o asemenea amploare și personalizează ediția asiatică.

„În 1991, când am primit un trening cu însemnele României, am simțit o mândrie uriașă și n-am dormit toată noaptea. Din păcate, după acel campionat de cros, l-am spălat și l-am dat înapoi la federație. Era oricum al lotului de gimnastică”, șterge praful de pe amintiri actualul vicepreședinte al FRA. Supercampioana ce avea să devină Minunea blondă ar fi putut atinge Cercurile Olimpice încă din 1992, la Barcelona, pe când avea doar 17 ani, dar antrenorul său a privit în perspectivă.

Strategia lui Zsolt Gyongyossy a declanșat ulterior un șir de performanțe neîntrerupt. Acesta a culminat cu aurul de la Sydney (5.000 m), aureolat și de un nou record olimpic (14:40,79), nedoborât până în prezent. „Mă bucur că rezistă și acum, nu e totuși un timp fantastic și cred că va fi corectat. Primează întotdeauna totuși locul, recordurile fiind făcute pentru a fi bătute“, continuă bistrițeanca.

Gabi este pesimistă

Pentru Szabo, cele două ediții bifate ocupă un loc special în sertarul afectiv: „Atmosfera e de-a dreptul măreață, dar trebuie să ai o putere psihică imensă pentru a rămâne conectat la competiție. Dacă te emoționează orice lacrimă a unui învins de lângă tine sau orice urlet de bucurie al unui învingător, coleg de competiție, riști să ieși și să nu mai fii focusat pe obiectivul tău“.

Ritmul alert al fostei semifondiste cu un capital imens de popularitate nu a fost însă defectat de niciun factor, rezultatele sale menținânând atletismul și implicit olimpismul autohton pe culmi. Acum Szabo urmărește mișcarea olimpică din exterior: „Vrem să avem rezultate, dar stadioanele sunt dărâmate. Vrem să obținem performanțe în atletism, dar se reconstruiesc arene fără piste. Cu toată sinceritatea, încep să fiu puțin pesimistă asupra performanțelor României, la toate sporturile, în Asia. Trebuie să privim mai departe, spre Londra 2012“.