Ana Maria Brânză:”Vreau aurul în 2012″

Redactor:
Andru Nenciu
Ana Maria Brânză:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luată în brațe de toți membrii galeriei tricolore, de la Ana Pascu la Laura Badea și la Mihai Covaliu, bucureșteanca radia de fericire la final. Nici urmă de amărăciune că n-a atins aurul…

Ai avut multe pauze între meciurile de azi. Ce-ai făcut?
Am așteptat aici și am făcut mișcări de stretching. Abia așteptam să se termine totul și s-a încheiat în cel mai plăcut mod.

Argint, după o finală pierdută împotriva celei mai bune spadasine din lume…

Am început foarte prost, și nu neapărat că n-am fost concentrată, dar m-a păcălit nemțoaica. Se vede clar că ea e mai „bărbată” ca mine, dacă pot spune așa. Și probabil că au ținut-o mai mult nervii. Nu e imbatabilă, am mai bătut-o, dar când nu era așa bună ca și azi.

„N-am putut mai mult“

Ce ți-a spus antrenorul Dan Podeanu în intervalul dintre semifinală și finală?
Mi-a zis să trag de mine, ceea ce mi-a spus toată lumea, dar pur și simplu n-am putut mai mult. Sunt fericită și pentru că i-am mulțumit pe toți românii care prognozau că voi urca pe podium.

Ai 24 de ani și ai bifat două Olimpiade deja…
Și la Londra mă așteaptă aurul!

Ce titlu ai pune unui articol despre tine în ziarele de mâine (nr. – astăzi)?
(râde) Mare brânză a făcut!

"Se vede clar că ea e mai "bărbată" ca mine. Și probabil că au ținut-o mai tare nervii. Nu e imbatabilă, am mai bătut-o, dar când nu era așa bună ca și azi…" – Ana Maria Brânză, vicecampioană olimpică la spadă

"Scrima românească trăiește. Ana Maria și-a demonstrat statutul de favorită la podium"– Ana Pascu, președinte FR de Scrimă

"Eram sigură că Ana Maria poate lua prima ei medalie olimpică"– Laura Badea, campioană olimpică la floretă Atlanta 1996

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×