Interviu cu Sorin Babii, sextuplu participant la JO. „Românul nu e liniștit. E preocupat de ce va pune a doua zi pe masă!”

Interviu cu Sorin Babii, sextuplu participant la JO.
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport a vorbit cu Sorin Babii, antrenorul campionului olimpic la tir de la  Londra, Alin Moldoveanu. Arădeanul, campion olimpic în 1988 la pistol viteză, a explicat cât de greu de obținut a fost noul record realizat de Alin. De asemenea, a atras atenția asupra situației dificile în care se află tirul românesc și sportul juvenil în general.    

Recent a avut loc a treia etapă a Campionatului Național de tir, la Iași. Care sunt lucrurile de subliniat de acolo?

 De obicei, etapele de campionat național care se desfășoară la Iași ies în evidență prin condițiile deosebite de organizare, prin implicarea clubului Omega Tehnoton, dar de această dată s-au evidențiat și prin rezultate. Aș începe cu recordul național al lui Alin Moldoveanu, „împușcând” 618 puncte, o cifră care pe plan internațional garantează prezența în finală la orice competiție. Pe de altă parte, cu rezultatul pe care Alin l-a tras în finală, ar urca pe podium aproape la orice campionat pe plan extern. Recordurile naționale s-au tras de mai multe ori anul acesta deoarce s-a schimbat regulamentul la unele probe, însă în cea de pușcă cu aer comprimat rezultatele sunt aproape de cele care se trag în afară. De asemenea, este îmbucurătoare performanța lui Alin Năstase care a izbutit un record național la juniori și care se pare că îi calcă pe urme lui Alin Moldoveanu. La fete a avut rezultate excelente Tudose Roxana la pușcă senioare, aer comprimat.

Spuneți că Alin Năstase îi calcă pe urme lui Alin Moldoveanu. O poate face și în privința unei medalii olimpice în viitor?

Nu putem vorbi de medalii acum, el fiind foarte tânăr. Dacă vorbim de Rio, ar fi o performanță ieșită din comun numai ca Alin Năstase să se califice. În primul rând noi sperăm ca Alin Moldoveanu să meargă la Rio. Să ne aducem aminte că și el a participat la Olimpiada de la Beijing, unde nu a obținut rezultate notabile, și abia după patru ani a reușit aurul olimpic de la Londra. Dacă ne uităm în urmă, și eu am luat aurul la Seul în 1988, după nereușita de la Los Angeles din 1984. De asemenea, Ion Corneliu a participat la o ediție a  jocurilor olimpice fără rezultate, ca la următoarea să cucerească aurul. Așadar, pentru a câștiga medalii trebuie să parcurgi niște pași. Drumul spre performanță este ca o scară cu mai multe trepte, iar dacă nu le urci pe rând, ori obosești, ori te accidentezi.

Presupun că Alin Moldoveanu nu va avea probleme în a se califica pentru Rio…

Nu pot spune acest lucru pentru că în calificările la Jocurile Olimpice e nevoie de niște rezultate foarte bune pentru a reuși. Nu este o formalitate, chiar dacă sportivii au valori foarte ridicate. Ei trebuie să trateze cu maximă seriozitate campania de calificare.

INIȚIATIVĂ‚  „O legislație ar trebui să încurajeze fondurile private să meargă către cluburile de tir sportiv”

Cum este Alin Moldoveanu la antrenamente? Este un sportiv greu de antrenat?

Alin este un sportiv de excepție din toate punctele de vedere, am spus de multe ori că este „elevul” pe care și l-ar dori orice antrenor. Dă dovadă de o conștiinciozitate desăvârșită, nu este nevoie să-l controlez, sau să-i impun pedepse sau rigori pentru a face ceea ce trebuie. El este atât de motivat în ceea ce face încât nu caută scurtături, nu se fură pe el însuși, pentru că până la urma sportivii care încearcă să-i păcălească pe antrenori se păcălesc pe sine, iar Alin este un sportiv matur care știe ce are de făcut.

Pe ce se bazează mai mult antrenamentele lui Alin?

Depinde de perioadă. Sunt perioade de acumulare când se setează un volum mare de trageri, de exerciții specifice, și sunt perioade în care pregătirea fizică este predominantă, iar atunci tragerile specifice sunt mai reduse.  În anumite zile contează calitatea și facem un număr mic de repetări, dar cu intensitate mare.

Cât de bine sunt pregătite cluburile din țara noastră, implicit colegii dumneavoastră de breaslă?

În contextul actual, tot sportul românesc este subfinanțat, dacă ne referim la pregătirea din acest punct de vedere. Este esențial să le poți oferi sportivilor materialele de cea mai bună calitate, pentru că ei când se duc la campionate europene, mondiale, sau olimpice, se bat cu cei mai buni sportivi ai lumii, care au cele mai bune condiții. Cu aceste perspective e greu să asiguri tuturor sportivilor cele mai bune condiții. Noi facem eforturi deosebite  să le punem la dispoziție materialele de care au nevoie sportivilor de lot, sau vârfurilor, celor care au perspectivă. Cluburile fac și ele eforturi, sunt câteva care chiar reușesc și investesc sume considerabile, fiind un sport foarte scump. Mai sunt însă și cluburi care s-au obișnuit să aștepte să li se dea fonduri de la minister, dar ele trebuie să înțeleagă că trebuie și singure să-și finanțeze activitatea. Noi stăm foarte prost cu legislația, atâta vreme cât societățile comerciale nu sunt încurajate să dirijeze fonduri către tot felul de activități, mă refer strict la sport, ele nu au astfel niciun fel de interes să investească. O legislație ar trebui să încurajeze fondurile private să meargă către cluburile de tir sportiv.

COMPARAȚIE „Tirul sportiv nu e ca tenisul de câmp, acolo unde se dau bani în funcție de rezultate”

Dacă tirul sportiv este atât de costisitor, un sportiv care face performanță câștigă bine? Să luam exemplul lui Alin Moldoveanu.

Alin este angajat la Dinamo, ca ofițer, și are un salariu. Aceștia sunt banii pe care el îi face din acest sport. Tirul sportiv nu este ca tenisul de câmp, acolo unde se dau bani în funcție de rezultate, la orice turneu. Nimeni nu plătește vreun euro pentru rezultatele de la competițiile internaționale. Sunt doar premierile pe care le acordă guvernul sau alte surse prin cluburi, în funcție de rezultatele obținute pe plan internațional.

La nivelul campionatului nostru mai este vreun sportiv care să-i poată pune probleme lui Alin?

Nu, sub nicio formă!

Este mai greu ca antrenor decât atunci când erați sportiv?

Fiecare activitate are specificul ei. Și ca sportiv au fost momente grele, dar ca antrenor ai alt gen de preocupări, alte probleme. Nu se poate face o comparație.

CHEIA SPRE SUCCES „Echilibru emoțional, autocontrol, atenție distributivă, rezistență la stres”

Dacă ați avea vreo putere decizională, ce măsuri ați lua pentru îmbunătățirea tirului sportiv și pentru ca țara noastră să aibă cât mai mulți campioni?

Aici este o problemă complexă. Ține și de finanțare și de educație, pentru că tinerii nu mai sunt atât de dornici să vină către sport în general. Ei au acum o serie de alte preocupări și activități, iar majoritatea stau toată ziua pe internet. Când eu eram copil și pășeam spre sport, faptul că puteam să plecăm în deplasări cu lotul național era o oportunitate deosebită, un avantaj, pentru că pe vremea aceea nu puteai merge în afară. Atunci era o motivație acest aspect, care acum a dispărut. Românul nu este liniștit, este preocupat de ce va pune a doua zi pe masă, sau cum își va plăti facturile de utilități, și astfel nu mai are dispoziție să meargă nici pe stadion, să nu mai vorbim ca practicant al vreunui sport.

Pe dumneavoastră ce v-a fascinat la acest sport pentru a vă determina să-l practicați?

Eram fascinat, ca orice copil, de arme. Poligonul de tir al clubului UTA era în zona mea de joacă și primul contact a fost foarte facil. Ce vedeam prin gardul poligonului era foarte interesant și astfel m-am hotărât să merg la selecția organizată de club.

Care trebuie să fie atuul principal al unui sportiv pentru a deveni campion mondial sau olimpic? 

Îi trebuie echilibru emoțional, autocontrol, atenție focalizată, atenție distributivă, rezistență la stres și putere de concentrare.Într-un cuvânt, psihicul este componenta de bază.

Sorin Babii a reprezentat România la șase ediții ale Jocurilor Olimpice. A participat pentru prima dată la Olimpiada de la Los Angeles (1984) și a cucerit medalia olimpică de aur în 1988, la Seul.

Ultima participare a arădeanului la jocurile olimpice a avut loc în 2004, la Atena.  

 

 

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…