Interviu cu românul care poate ajunge la Soci! Kinda Geza: „Dacă voi participa la Jocurile Olimpice, va fi un pas extrem de mare pentru noi, snowboarderii”

Redactor:
Andru Nenciu
Interviu cu românul care poate ajunge la Soci! Kinda Geza:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Kinda Geza (28 de ani) are șanse mari să se califice la competiția de snowboarding din cadrul Jocurilor Olimpice de la Soci (Rusia, 2014). Sportivul din Miercurea Ciuc a fost numit recent cel mai bun snowboarder din țară.

Geza este ocupantul locului întâi al concursului devenit deja celebru, Snow On Fire, o competiție sportivă de snowboarding freestyle care face parte din campionatul național de slopestyle și care s-a desfășurat în perioada 22-23 martie în județul Harghita, la Mădăraș, gazda unor peisaje minunate desprinse parcă din povești. Kinda Geza a fost protagonistul concursului, fiind urmărit cu interes de mai toți cei prezenți. Iar lucrul acesta l-a încurajat și l-a ajutat să execute niște trickuri în aer, aproape de perfecțiune. ProSport vă prezintă un sportiv pentru care antrenamentele, profesionalismul și riscul înseamnă totul.

De câți ani faci snowboarding și de unde pasiunea pentru acest sport?

Sunt 15 ani de când am pus prima dată picioarele pe un snowboard, însă nu știu exact de ce. Am învățat singur, pe atunci nu existau prea mulți oameni care făceau așa ceva. Cine voia să facă asta trebuia să învețe singur. Nu era nimeni care să ți se dedice pentru un anumit timp. Țin minte că erau niște băieți mai mari care se dădeau excelent pe snowboard, iar eu le ,,furam” cu privirea mișcările! Încercam să fac exact la fel!

Când ai început să duci totul la extrem?

Treptat, treptat. Nu am reușit să fac rotații triple și cvadruple sau să sar din prima. E vorba de timp, dar și de pasiune. Mi-a plăcut mult snowboardul, așa că m-am ținut de treabă, am muncit, și uite așa s-a extins totul. Odată te dai peste cap până la jumătate (râde), după care o să-ți iasă în întregime.

„PERFORMANȚA ÎNSEAMNĂ‚ BANI

Ce înseamnă performanța pentru tine?

Din păcate, tot ce pot să zic după sezonul acesta este că nu am făcut niciodată performanță în adevăratul sens al cuvântului. Doar am crezut că am făcut asta, dar nu.

De ce?

Fiindcă performanța, și nu vorbim doar de snowboarding, înseamnă bani! Pentru mine, ca să fii foarte bun și să simți că faci performanță, trebuie să ajungi și în alte țări, la unele evenimente si concursuri mari, iar pentru treaba asta trebuie foarte mult antrenament și foarte mulți bani. Dar nu sunt dezamăgit, chiar cred că anul acesta am ajuns mai aproape de performanță, tocmai datorită faptului că echipa „burn” m-a ajutat mult.

Crezi că oamenii sunt receptivi la ceea ce presupune snowboarding-ul?

Dacă sunt oameni care văd pentru prima dată la Snow On Fire, spre exemplu, cum e snowboarding-ul de fapt, vor spunw că e o nebunie și că nu o să facă asta niciodată. Dar probabil că dacă aleg varianta cea mai simplă, adică să meargă pe pârtie și să învețe să se dea corect, înainte de toate, cu siguranță vor spune da! De aceea, pot afirma că e cu dus-întors. Sunt receptivi și nu prea. Depinde de fiecare! De curaj, de condiție fizică, de încredere, de tot ceea ce presupune un astfel de sport. Dar da! Sunt mulți oameni care ne încurajează.

ÎȘI MENȚINE PULSUL RIDICAT CU BICICLETA ȘI CU SNOWMOBILUL

Este snowboarding-ul destul de promovat?

Să spunem că da, e promovat, dar nu suficient. Adică mai este mult de lucrat la acest capitol. Acum este în mare vogă fotbalul, iar noi nu mai avem destul loc. Eu pot să spun că nu, nu e destul de promovat, însă e doar părerea mea, pentru că, în alte părți, în alte țări, poate da, primim și noi puțină atenție. Adevărul e, deci, undeva la mijloc.

Mai practici și alte sporturi extreme? Dacă da, povestește-ne puțin despre celelalte pasiuni.

Mă dau și cu bicicleta, și cu snowmobilul, și particip și la motocross. Dar nu cred că sunt chiar atât de extreme (râde). E un cuvânt greu pentru mine, ,,extrem”. Sunt doar niște pasiuni la care nu pot să renunț vreodată.

Știu că ai un scop foarte precis: participarea la Jocurile Olimpice de la Soci din 2014. Cum te pregătești pentru asta?

Eu mă gândesc că, dacă o să particip la Jocurile Olimpice, va fi un pas extrem de mare pentru noi, snowboarderii. Probabil că vor exista oameni care vor fi mândri de tot ceea ce înseamnă snowboarding-ul și poate vom primi o promovare mai mare, adică să fim luați mai în serios aici, la noi în țară. Sportul evoluează cumva, însă nu așa cum ar trebui. Chiar cred că asta ar fi o ocazie bună pentru un gram de atenție în plus. Îți spun că sunt printe primii 100 din lume la bordercross. E un alt sport decât ceea ce s-a întâmplat la Snow On Fire. E un fel de short-track, numai că aici, în loc de patine, avem snowboard-ul, plus un traseu mult mai spectaculos decât gheața. Cum e și la schi, există uriaș și biatlon. Amândouă sunt pe schiuri, însă e vorba de un sport diferit. Așa  e și aici.

SNOW ON FIRE ESTE CASA MEA!”

Practic, ce faci?

Ce fac eu la bordercross e cu totul și cu totul altă tehnică decât ce s-a întâmplat la Snow On Fire. Acolo e vorba de viteză, de viraje în care trebuie să deții controlul, pentru că vorbim de viteză, trebuie să sari cât mai jos și să aterizezi cât mai bine ca să ai viteză mai departe. Și, nu în ultimul rând, ai nevoie de o tehnică, o strategie gândită din care să-ți dai seama ce vor face ceilalți șase de lângă tine. Sunt un atlet de Cupă Mondială, iar ca să ajung acolo trebuie să strâng cât mai multe puncte, deci să continui să particip la cât mai multe competiții, așa că acum mă țin de asta.

Cine te ajută?

 Ideea e că eu am ajuns la nivelul în care pregătirea înseamnă bani, iar ca să faci performanță la Cupa Mondială trebuie să mergi cu un tehnician după tine; asta înseamnă că el îți ceruiește placa. Nu ar trebui să lipsească nici antrenorii care să-ți spună unde ai fost rapid, unde nu ai fost rapid. Logistica asta îmi lipsește, însă, pentru că îmi doresc să mă calific la Jocurile Olimpice, va trebui să mă gândesc serios la asta. Este singura modalitate prin care aș putea evolua. Înainte de orice sezon merg o lună pe ghețar, iar vara am grijă de condiția mea fizică.

Titlul concursului Snow On Fire este al tău. Spune-mi ce înseamnă premiul acesta pentru tine și pentru cariera ta.

Participarea și victoria de la Snow On Fire nu o să mă ajute deloc pentru calificarea la JO, însă mereu o să particip cu drag la acest concurs. Însă e mulțumirea mea sufletească, eu sunt mândru de ceea ce se întâmplă aici, la Mădăraș. Snow On Fire e casa mea. O sa fiu mereu prezent.

Articol scris de Mădălina TĂ‚TARU

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Câte zile e valabilă amiabila?
Câte zile e valabilă amiabila?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen