Începe show-ul alb!** CM la schi alpin debutează în acest weekend

Începe show-ul alb!** CM la schi alpin debutează în acest weekend
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mâine se dă startul într-un nou sezon de schi alpin. Primele curse de slalom uriaș vor avea loc la Soelden, în Austria – proba feminină sâmbătă, iar cea masculină duminică.

Cei care au schiat măcar o dată știu despre ce vorbesc: este sportul care îți dă o senzație unică, iar atmosfera dintr-o stațiune de munte este inegalabilă. Visezi să schiezi ca profesioniștii, dar cum e foarte greu, te mulțumești și să-i privești. La televizor sau, preferabil, pe pârtie, între zgomotul talăngilor, scandările unice, după un ceai și înaintea unui vin fiert sau a unei beri în atmosfera incredibil de prietenească a unui apres-ski, preambulul ideal pentru un somn perfect.

Nu există probabil o gazdă mai bună pentru schi alpin decât Austria, astfel încât deschiderea sezonului Cupei Mondiale la Soelden, unde zăpada e de data aceasta deja perfectă, și finalul de la Schladming, la jumătatea lui martie 2012, par firești. „Austria e o țară perfectă pentru schi. După o vară lungă cu antrenamente în Maui, unde nimeni nu prea știe ce este schiul, vin aici și îmi cer autografe și fetițele la piață”, explică Julia Mancuso (27 de ani).

Cupa Mondială este anul acesta competiția numărul 1, fiind un an intermediar între Campionate Mondiale și Jocuri Olimpice de iarnă. Globul de cristal, trofeul oferit câștigătorilor din Cupa Mondială, este astfel singurul obiectiv. După cantonamentele făcute din Noua Zeelandă până în Hawai și America de Sud, sportivii se adună în Europa pentru primele două curse, apoi fac un popas peste Ocean, pentru a se întoarce cu partea esențială a sezonului pe Bătrânul Continent.

Spectacolul e garantat pe pârtii, indiferent care sunt participanții. Poveștile fiecărei curse se împletesc cu cele de viață ale schiorilor, de cele mai multe ori legate tot de schi. Julia Mancuso, spre exemplu, este fiica unui traficant de marijuana, arestat pentru operațiuni de 140 de milioane de dolari pe când americanca avea doar cinci ani! Părinții au divorțat, iar Julia s-a refugiat în schi, iar apoi s-a reapropiat de tatăl ei, când acesta a fost eliberat.
Acum, într-un scenariu demn de un film, Mancuso este iubita norvegianului Aksel Lund Svindal. Nimeni altul decât unul dintre favoriții la titlul mondial în acest an, pe care l-a mai câștigat de două ori. Întrebat pe care dintre ceilalți trei favoriți la Globul de Cristal l-ar prefera ca adversar în ringul de box, Svindal răspunde inedit: „Ouch. Kostelic e bestia estului. Adică… e cam mare. Pe Cuche mi-l închipui foarte intens pe ring, ca și când și-ar pierde mințile. Așa că îl aleg pe Ted Ligety. Mi-ar fi atât de greu să-l lovesc, pentru că e un băiat atât de bun, încât aș spera că și el ar avea aceeași problemă să mă lovească”.

Riscuri și teamă

Schiul este unul dintre sporturile periculoase, fie că vorbim de amatori sau profesioniști. Spectacolul de forță, tehnică și viteză are un cost. Numeroasele accidentări o dovedesc, iar creșterea competitivității sporește riscurile.

Austriacul Hans Grugger s-a accidentat grav în ianuarie în faimoasa cursă de la Kitzbu­ehel. A stat 11 zile în comă indusă, fiind operat timp de cinci ore pe creier. Dar în mai a anunțat că intenționează să revină în circuit. La 29 de ani, după 11 luni de pauză, zilele trecute și-a pus din nou schiurile în picioare. Va mai dura până se va hotărî dacă se poate întoarce la curse: „Am realizat că schiul nu e atât de ușor”.
Nimeni nu-i poate reproșa Mariei Riesch, deținătoarea Cupei Mondiale la general și una dintre favorite și acum, că nu vrea să ia startul în prima cursă. Motivul: teama! În urmă cu trei ani, chiar la Soelden, și-a rupt piciorul la un antrenament pentru slalom uriaș. „Nu sunt dispusă să mă mai lupt cu acest versant, nu mă simt pregătită. Pentru a fi cu adevărat rapidă trebuie să am capul limpede. Nu e cazul în cursa asta”, explică austriaca de 30 de ani, specialistă a slalomului, care a stat un an după accidentarea de la Soelden!

Deși antrenamentele sunt multe și dificile, sacrificiile sunt mari, ca în orice sport, este esențială conștientizarea riscului, chiar dacă vii după o vară de cantonamente, cu puțin timp liber. Norvegianul Svindal a avut și puțin timp de bronz, dar explică pe blogul său și ce înseamnă o zi de antrenament de vară în Chile: „Fiecare zi e la fel: mic dejun devreme, slalom, coborâre, gliding, prânz, somn, piscină, bicicletă, stretching și puține greutăți la sală, fizioterapie, video, cină și pat”.

Cea mai bună româncă și-a schimbat cetățenia și concurează pentru Ungaria

România nu contează în schiul alpin, deși suntem printre țările cu relief potrivit, cu munți și pârtii. De altfel, cea mai bună schioare a României, Edit Miklos, concurează din acest an pentru Ungaria! Trecând peste faptul că țara vecină n-are pârtii, sportiva care ne-a reprezentat la JO de la Vancouver, unde a suferit și un accident serios, a ales Ungaria, acuzând că în România nu e sprijinită deloc de federație! Forul internațional a acceptat schimbarea sportivei de 23 de ani, oficialii români regretând mai degrabă că nu au obținut o sumă drept despăgubire decât faptul că am pierdut cea mai bună sportivă.

Există un singur boss acum, iar acela este Ivica Kostelic. Ceilalți avem o șansă doar dacă reușim să-l oprim să câștige tot în ianuarie
Aksel Lund Svindal, Norvegia

17 euro costă cel mai ieftin bilet pentru adulți la prima cursă a sezonului la Soelden. Deținătorii de ski-pass au acces gratuit

Este a 46-a ediție a Cupei Mondiale la schi alpin

În probele de viteză, Super-G și coborâre, se poate ajunge la peste 100 km/h!

Două curse de oraș sunt în această ediție în programul Cupei Mondiale, la München și Moscova

Patru probe sunt în Cupa Mondială la schi alpin: slalom, slalom uriaș, Super-G și coborâre. A cincea este combinata, formată din coborâre și slalom

Lucian LIPOVAN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen