Încă un campion în spital după Michael Schumacher. Celebrul înotător Ian Thorpe s-a internat cu o infecție severă

Redactor:
Marius Hutu
Încă un campion în spital după Michael Schumacher. Celebrul înotător Ian Thorpe s-a internat cu o infecție severă
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Managerul cvintuplului campion olimpic anunță că Thorpe este sub tratament cu antibiotice puternice.
  • Presa din Australia afirmă că sportivul ar putea pierde mobilitatea brațului stâng, citând apropiați ai fostului înotător.
  • Thorpe încearcă să revină în sportul de performanță, având ca obiectiv participarea la o competiție din vara acestui an.

Celebrul înotător australian Ian Thorpe este internat la secția de terapie intesivă într-un spital din Sydney, cu o infecție severă, contractată într-un spital din Elveția, după o operație la umăr. Managerul său, James Erskine, a confirmat starea gravă în care se află sportivul, precizând că în prezent medicii îi administrează antibiotice puternice, pentru a stopa răspândirea infecției.

Înotătorul australian a admis recent că suferă de depresie și a recunoscut problemele cu alcoolul. A ales să plece în Elveția, pentru a scăpa de presiunea mediatică din Australia și a beneficia de tratament specializat într-o clinică de dezintoxicare. El a suferit și o intervenție chirurgicală minoră la umăr, într-un spital din apropierea reședinței sale din Elveția, din orașul Ronco sopra Ascona.

Sportivul în vârstă de 31 de ani a încercat în repetate rânduri să își relanseze cariera, participând la trialurile Federației Australiene de natație pentru selectarea lotului olimpic pentru Londra 2012. Thorpe a ratat clasarea în top 10 și nu a fost inclus în delegația cangurilor.  Thorpe își fixase ca obiectiv pentru acest an participarea la Jocurile Commonwealth-ului, organizate în luna iulie, la Glasgow.

Cel mai titrat înotător australian

Ian Thorpe a căștigat 5 titluri olimpice  la natație și 11 titluri mondiale în perioada 1998-2004. În primul sezon la seniori (1998), Ian Thorpe devenea cel mai tânăr campion mondial la înot, câștigând finala de 400 de metri stilul liber la doar 15 ani. Înaintea Jocurilor Olimpice de la Sydney, din 2000, Thorpe a doborât de zece ori recordurile mondiale în probele în care a luat startul. Sportivul a fost implicat într-una dintre cele mai puternice rivalitați din natație, alături de olandezul Pieter van den Hoogenband.

Articol scris de Cezara PARASCHIV

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen