IMPRESIONANT | „Ne-am dorit să facem ceva în România în memoria celor patru copii pe care i-am pierdut”. Voleibalistul Bogdan Olteanu organizează în premieră o tabără gratuită de volei

IMPRESIONANT |
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cel mai bun voleibalist român al ultimului deceniu, Bogdan Olteanu, va organiza, în premieră pentru România, o tabără de volei, pe 11 și 12 iulie, care are ca obiectiv popularizarea acestui sport în rândul copiilor.

Inițiativele de acest fel sunt deja tradiție în marile țări, unde sportivii de valoare împărtășesc celor mici din experiența și cunoștințele lor, însă în România se află abia la început. „În călătoria mea am avut parte de mentori buni… Doresc să dau ceva înapoi generațiilor următoare din experienta mea!! Vă aștept!”, descrie acesta, evenimentul pe pagina sa de facebook.

Format și crescut la CSȘ CFR București de antrenorul Ion Șoacă, Bogdan Olteanu s-a inspirat în organizarea acestei tabere din experiențe similare trăite în Argentina, împreună cu colegii săi de la echipa UPCN San Juan. În cadrul evenimentului ce va avea loc la malul mării, acesta va fi ajutat de soția sa, Lily Kahumoku, fosta voleibalistă de valoare ce a evoluat pentru naționala Statelor Unite ale Americii. „Vreau să dau înapoi altor copii tot ce am învățat eu în volei. Este important ca atunci când pornești în sport să ai un mentor, să poți fi ajutat de cineva cu experiență. Cred că este datoria noastră, a celor care voleiul ne-a oferit atâtea, să popularizăm acest sport, mai ales în rândul copiilor. Mă consider un om norocos pentru că sportul acesta mi-a dat tot ce mi-am dorit și este normal să încerc să dau și eu ceva înapoi. Apoi, eu și Lily ne-am gândit să facem o acțiune caritabilă în memoria celor patru copii pe care i-am pierdut și ne-am gândit că astfel putem ajuta alți copii. Toate cheltuielile le vor suporta noi, de la băuturi, gustări, premii, iar banii pentru asemenea lucruri nu reprezintă un lucru atât de important. Pentru noi va fi o bucurie ca în aceste două zile să-i învățăm pe copii tehnicile corecte la volei și să ne jucăm cu ei „, ne-a declarat Bogdan.

 


Bogdan Olteanu în timpul unei tabere de volei, pentru copii, pe când juca în Argentina la UCPN FOTO: Arhivă personală

Tabăra se va desfășura între 11 și 12 iulie, pe Plaja Luv Beach din Mamaia și se adresează copiilor între 8 și 14 ani, iar participarea este gratuită. „Am ales aceste categorii de vârstă pentru că nu suntem experți în a lucra cu copii mai mici, iar cei mai mari sunt prinși în diverse acțiuni ale lotului. Obiectivul nostru este să-i învățăm pe cei mici tehnicile corecte pentru că tehnica este foarte importantă și se corectează greu în timp. Mi-ar plăcea dacă aș sta mai mult în România să fac mai des astfel de întâlniri și pe o perioadă mai lungă de timp. Până la urmă, vrem să îi învățăm ca o joacă, să le arătăm unde pot ajunge dacă sunt serioși și pregătiți să-și urmeze visul. Am stabilit ca număr limită de participanți 24, dar dacă se vor înscrie mai mulți, vom încerca să găsim cumva o soluție”, a spus acesta.

Bogdan Olteanu este unul dintre cei mai valoroși sportivi din istoria voleiului românesc. Este primul voleibalist român care a jucat în prima ligă din Italia, Argentina și China, iar în acest sezon va debuta în Brazilia, la echipa Brasil Kirin. Declarat cel mai bun voleibalist român în 2003, 2004, 2005 și 2014, Bodan este primul român care a urcat pe podiumul Campionatului Mondial al Cluburilor, cu echipa UPCN San Juan, cucerind medalia de bronz, într-o finală mică în care a adus punctul decisiv dintr-un blocaj.

  • Bogdan Olteanu a jucat de-a lungul carierei în Germania, Italia, Spania, Franța, Argentina și China.

Bogdan Olteanu – carte de vizită
Data nașterii: 11 mai 1981
Înălțime: 1.99 m
Greutate: 96 kg
Detentă atac: 3,45 m;
Detentă blocaj: 3,29 m
Post: Trăgător secund
Cluburi la care a evoluat: Știința Bacău (1998-1999), „U” Craiova (1999-2002), VfB Friedrichshafen (Germania, 2002-2004, 2 Cupe și o finală jucată, sferturi în Champions League), Teleunit Gioia del Colle (Italia A1, 2004-2005), Mail Service Corigliano (Italia, A2, 2005-2006), Modugno-Noicattaro (Italia A2, 2006-2007), Fiorese Spa Bassano (Italia A2, 2007-2008), Unicaja Almeria (Spania, 2008-2010, 2 Cupe și 2 finale jucate, Final 4 Cupa CEV 2009), Tours (Franța, 2010-2011, Cupa și o finală jucată, sferturi Champions League), UPCN San Juan (Argentina, 2011-2014, patru Cupe și 3 titluri de campion, locul 3 la Mondialul Cluburilor și un titlu al Campionatului Sud-American), Sichuan Guangzhou (2014-2015)

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen