IMAGINEA ZILEI | Împietresc toți când apare uriașul din judo! Povestea de la miezul nopții + programul lui Daniel Natea în perioada următoare

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Daniel Natea (25 de ani) nu își sperie doar adversarii de pe tatami, generând frică și atunci când merge pe stradă :).

Natea, cel mai titrat judoka român, a postat pe Facebook o poză care vorbește de la sine! „Uriașul” s-a așezat la o masă din centrul orașului Oradea, iar pe stradă nu se vedea nici urmă de om. Daniel a rămas singur, ținându-i companie doar patru cetățeni împietriți!

„La o poveste… Lipsește cineva?”, a întrebat Daniel Natea în descrierea imaginii realizate la miezul nopții. Opera lângă care s-a fotografiat sportivul îi aparține sculptorului orădean Deak Arpad și reprezintă patru membri ai societății aflați pe tereasa unui restaurant.

După plimbarea pe plaiurile autohtone, Natea pleacă vineri la un stagiu de pregătire în Spania, la Casteldeffels, iar pe 14 iulie va participa la un concurs în Germania.

În perioada 28 august – 3 septembrie, românul atacă cea mai importantă competiție a anului, Campionatul Mondial de judo de la Budapesta (Ungaria), la categoria +100 kilograme.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea fabuloasă a cuplului din imagine. Ea are 36 de ani, el 63: „Oamenii cred că soțul e, de fapt, tatăl meu!”
Povestea fabuloasă a cuplului din imagine. Ea are 36 de ani, el 63: „Oamenii cred că soțul e, de fapt,…
Drama iraniană: Meciul cu SUA, precedat de evenimente tulburătoare în cantonamentul perșilor VIDEO | adevarul.ro
Drama iraniană: Meciul cu SUA, precedat de evenimente tulburătoare în cantonamentul perșilor VIDEO | adevarul.ro
Criza forţei de muncă obligă Germania să reformeze sistemul de imigraţie şi legile privind cetăţenia. Va fi introdus un sistem bazat pe puncte
Criza forţei de muncă obligă Germania să reformeze sistemul de imigraţie şi legile privind cetăţenia. Va fi introdus un sistem…
Cum a reacționat un star al Braziliei, după ce a fost cerut în căsătorie de o fană de 17 ani
Cum a reacționat un star al Braziliei, după ce a fost cerut în căsătorie de o fană de 17 ani
S-a aflat suspendarea pe care o va primi Simona Halep. "Îi va fi aproape imposibil să mai revină în top!”
S-a aflat suspendarea pe care o va primi Simona Halep. "Îi va fi aproape imposibil să mai revină în top!”
Ce să pui în BERE pentru un GUST MAI BUN? NU vei regreta!
Ce să pui în BERE pentru un GUST MAI BUN? NU vei regreta!
Imagini desprinse din filmele pentru adulți cu Mariana Moculescu! Cum arată în lenjerie intimă, pe platforma OnlyFans
Imagini desprinse din filmele pentru adulți cu Mariana Moculescu! Cum arată în lenjerie intimă, pe platforma OnlyFans
ÎNGHEAȚĂ aceste PENSII în 2023! Lovitură imensă pentru acești români
ÎNGHEAȚĂ aceste PENSII în 2023! Lovitură imensă pentru acești români
Lăsat fără permis din cauza alcoolului, deși nu băuse! Cazul ireal al unui șofer din Prahova
Lăsat fără permis din cauza alcoolului, deși nu băuse! Cazul ireal al unui șofer din Prahova
Cum arată iubita lui Ronaldo îmbrăcată în dolari, din cap până-n picioare
Cum arată iubita lui Ronaldo îmbrăcată în dolari, din cap până-n picioare
O nouă enormitate a regimului Putin: Trei ruși nevinovați, uciși de FSB
O nouă enormitate a regimului Putin: Trei ruși nevinovați, uciși de FSB
Cele mai tari glume după golul fantomă al lui Ronaldo | adevarul.ro
Cele mai tari glume după golul fantomă al lui Ronaldo | adevarul.ro
Bancul zilei: Maria, fată de la țară, ajunge menajeră la niște bogătași. Sub patul matrimonial găsește
Bancul zilei: Maria, fată de la țară, ajunge menajeră la niște bogătași. Sub patul matrimonial găsește
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine
Cel mai mic SUV SKODA are un preț foarte bun. Cehii produc cele mai fiabile mașini
Cel mai mic SUV SKODA are un preț foarte bun. Cehii produc cele mai fiabile mașini
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!