IAAF a anunțat calendarul competițiilor sportive din 2021. Au fost anulate trei mari reuniuni atletice

  • Publicat:

Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) a anunţat calendarul provizoriu al etapelor din Wanda Diamond League, care a suferit deja modificări sau anulări în ultimele săptămâni.

În noul calendar, prima etapă din circuit va avea loc în 14 august (Monaco), sezonul fiind prelungit până în octombrie.

Rabat, Zurich și Londra ies de pe listă

Potrivit anunţului IAAF, etapele sunt propuse astfel: 14 august (Monaco), 16 august (Gateshead), 23 august (Stockholm), 2 septembrie (Lausanne), 4 septembrie (Bruxelles), 6 septembrie (Paris, urmează confirmarea), 17 septembrie (Roma/Napoli), 19 septembrie (Shanghai), 4 octombrie (Eugene), 9 octombrie (Doha) şi 17 octombrie (China, gazdă nestabilită).

Au fost anulate reuniunile atletice de la Rabat (31 mai), Londra (4 iulie) şi Zurich (9-11 septembrie).

”Din cauza situaţiei extraordinare din 2020 şi a restructurării întregului sezon, Zurich a primit din partea Adunării Generale a Diamond League dreptul de a găzdui finalele din 2021 şi 2022, după ce Eugene a cerut să găzduiască în 2023 finala, cu un an mai târziu decât avea dreptul de organizare”, mai arată IAAF.

Următoarea reuniune la nivel de conducere a Diamond League va avea loc în 11 iunie, la Oslo.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar

Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele