Connor McGregor a fost nevoit să despartă două luptătoare care s-au luat la bătaie înainte de startul galei BKFC 72.
Pugilista britanică Hannah Rankin (25 de ani) urmează să se lupte cu americanca Jessica Borga (36 de ani) în cadrul celei de-a 72 ediții a galei organizată în Dubai. Cele două sportive nu au mai așteptat până la gală și luptătoarea britanică și-a lovit viitoarea adversară cu un pumn în timp ce se aflau la proba cântarului, moment în care Connor McGregor a intervenit să le liniștească.
Starul irlandez este copropietarul unei ligi de lupte în care se vor duela Hannah Rankin și Jessica Borga. Cele două luptătoare au avut o apariție spectaculoasă înainte de disputa din Dubai. La prima apariție pe aceeași scenă, cele două sportive au avut ceva de împărțit, iar Rankin a provocat-o pe americancă apropiindu-se aproape de maxilarul acesteia cu pumnul. Borga nu a apreciat acest gest și i-a replicat cu un pumn, moment în care McGregor a intervenit și le-a despărțit.
Cele două sportive se vor duela pentru titlul inaugural feminin BKFC la categoria pană pe terenul de tenis din Dubai. În cadrul evenimentului Bare Knuckle Fighting Championship (BKFC) capul de afiș este meciul Kai Stewart vs Tommy Strydom, cei doi luptând pentru titlul mondial la categoria pană.
Conor McGregor s-a confruntat cu o situație asemănătoare în luna octombrie atunci când unul dintre luptători a încercat să își lovească adversarul cu capul, moment în care a început un scandal uriaș.
Unul dintre cei mai importanți luptători din istoria MMA-ului a decis să se alăture unei competiții de lupte fără mănuși, cunoscută în special pentru atmosfera explozivă și momente violente. Conor McGregor nu a mai disputat nicio luptă de mai bine de 4 ani făcând o aluzie referitor la retragerea din UFC. Se focusează pe promovarea competiției în care a devenit coproprietar.
Irlandezul e cunoscut pentru stilul său agresiv și plin de încredere. Legat de noul său proiect, a recunoscut că îi place violența și tot ce reprezintă BKFC.
„Îmi place violența. Îmi place ceea ce reprezintă BKFC. Este brut, real, autentic. Este viitorul luptelor. Sunt încântat să fiu parte din asta!”, a declarat Conor McGregor.
Bare Knuckle Fighting Championship a luat naștere în anul 2018 și a devenit o competiție virală într-un interval scurt de timp. Are un format spectaculos, „sângeros” și atrage mulți fani deoarece luptele au loc fără mănuși. De-a lungul timpului a atras nume sonore din UFC precum Mike Perry, Eddie Alvarez, Paige VanZant sau Chad Mendes.