VIDEO | Problema drepturilor TV din handbal. Cluburile sunt nemulțumite de cât ar încasa. Reacția lui Dedu și comparația cu fotbalul

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Alexandru Dedu, președintele FR de Handbal, a susținut la ProSport LIVE că suma de 400.000 de euro încasată de la televiziuni este mult prea mică în comparație cu ce primește fotbalul, dar și faptul că Federația maghiară este de 10 ori mai bogată decât forul român.

Discuția „economică” abordată cu șeful handbalului românesc a plecat de la întrebarea: „Există bani în handbalul românesc?”.

„Depinde la ce nivel. La nivel de performanță există. Comparativ cu țările bine dezvoltate handbalistic nu există. Vă dau un exemplu: Federația Română de Handbal are bugetat de la Guvern în jur de 1 milion de euro pe an, mai producem noi 1 milion și ceva. Federația maghiară a avut anul trecut 20 de milioane. Iar Ungaria nu este Franța, nu este Germania. Mă duc mai departe, să facem niște paralele, că tot facem comparație cu cei care ne batem. În România sunt vreo 7.000 de legitimați. În Germania sunt 1.350.000 de legitimați. În Franța sunt vreo 600.000 de legitimați și exemplele pot fi continuate. Și eu vă spun în felul următor: încă suntem acolo și nu există termeni de comparație”.

În momentul de față, FRH de handbal încasează 400.000 de euro pentru drepturile TV de la DigiSport, Dolce Sport și TVR. „Nu este o sumă reală pentru handbalul românesc. Fotbalul, din câte știu eu, ia vreo 30 de milioane de euro. N-am nimic cu fotbalul, bravo lor, e loc pentru toată lumea pe piață. Dar dacă fotbalul are într-un an 30 de milioane de euro, până anul acesta handbalul a avut 300.000 de euro, am și eu o întrebare: Audiența de la fotbal este de 100 de ori mai mare? S-au împământenit niște lucruri, iar eu nu mă simt foarte confortabil cu ele. Handbalul românesc merită mai mult”, a comentat Alexandru Dedu.

Una din cele mai fierbinți subiecte la nivelul Ligii Naționale este ce sumă revine cluburilor din drepturile TV. În sezonul trecut, cele 28 de echipe au primit o treime din suma obținută, adică în jur de 100.000 de euro. Mai toată lumea a fost nemulțumită, în condițiile în care restul de 200.000 a rămas la Federație.

„În urmă cu 4 ani eram președintele Ligii Profesioniste de Handbal și s-au dat pentru prima oară bani. S-au mai dat niște bani la cluburi în urmă cu 7 ani, a fost un contract cu Realitatea. Dar de atunci a fost prima dată când s-a dat. Când am fost președintele Ligii, s-au dat cam 80.000 de euro. Acel contract de televiziune semnat a fost negociat inclusiv la ligă și la federație de către mine. L-a semnat, bineînțeles președintele Gațu. După ce am venit președinte, cluburile au luat o treime din acești bani. Anul acest a crescut suma de la televiziuni, o să crească și suma pentru cluburi pentru că așa este normal. Nu s-a stabilit încă suma, dar vreau să scot în evidență un lucru. Atât timp cât eu am fost responsabil, cluburile au primit bani și o să primească. Sunt curios dacă în urmă cu 8-10 ani erau mulțumiți cu faptul că nu primeau nimic. E bine să vedem ce se întâmplă și să acționăm ca atare pentru că este foarte ușor să uiți niște perioade”, a susținut Dedu pe marginea acestui subiect.

Președintele FRH susține că banii din drepturile TV o să revină în totalitate cluburilor în momentul în care vor funcționa sub tutela Ligii Profesioniste de Handbal: „Cred că este foarte OK ca echipele de ligă să înțeleagă că din partea mea au toată deschiderea să facă Ligă Profesionistă și atunci absolut toți banii veniți pe campionat să le revină lor. În momentul de față, Federația depune peste 60-70 la sută din activitate pentru buna organizare și desfășurare a ligii întâi”.

Dar Liga Profesionistă de Handbal nu poate funcționa, o spune chiar președintele FRH: „Din păcate, vă spun pentru că am trecut pe acolo și știu despre ce este vorba, din punct de vedere legal nu se poate crea Ligă Profesionistă de Handbal în momentul de față. Unul din lucrurile scrise în lege și într-o anumită măsură este și de bun simț spune că grupările de drept public nu pot să facă parte din Ligile Profesioniste. Afară, cluburile sunt finanțate cu 50% sau mai mult din veniturile comunității, se întâmplă peste tot, dar sunt entități de sine stătătoare. Există lege care dă drumul comunității locale prin decizii proprii să facă un efort su altul. La noi, ce trebuie făcut este să fie foarte clar modul în care în care comunitățile la dorință proprie pot să finanțeze sportul oricare. Apoi, să existe o stimulare a privatului să vină către sport, dar în același timp mai important este ca noi să facem sportul mai interesant. Nu poți să-i ceri unei firme să facă marketing prin sport atât timp cât nu faci marketing sportiv. Tu trebuie să te promovezi ca să vină oamenii la tine”

  • Ce a spus Dedu despre posibilitatea unei reveniri la 12 echipe în Ligile Naționale: „Nu s-a pus problema până în momentul de față, dar este un lucru de luat în considerare, vom vedea”

URMĂ‚REȘTE AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ‚ A EMISIUNII PROSPORT LIVE CU ALEXANDRU DEDU

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele