VIDEO** Gațu, complice la „Mita pentru arbitri”

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lovitură de teatru în scandalul "mită pentru arbitri"! Într-o înregistrare video șoc publicată ieri de Academia Cațavencu, președintele Cristian Gațu recunoaște că a știut despre faptul că Aihan Omer și Petre Paleu au încercat să le ofere bani arbitrilor. Practic a fost complice.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv al EHF a dat o decizie dură pentru handbalul românesc după ce arbitrii danezi Gjeding și Hansen au susținut că doi oficiali ai FRH au încercat să le ofere câte 30.000 de euro, dar și "folcloriste" pentru a favoriza naționala țării noastre în barajul pentru Mondiale cu Muntenegru. Selecționerul Aihan Omer și fostul vicepreședinte Petre Paelu au primit suspendări de 5 ani, iar FRH o amendă de 27.500 de euro sau excluderea tricolorilor din competițiile internaționale timp de doi ani. Anunțul a venit ca o bombă, iar mai mulți oficiali din handbalul românesc s-au grăbit să afirme că decizia este aberantă în condițiile în care probe nu au existat.

"Au probe. E real ce s-a întâmplat!"
Incredibil dar adevărat, chiar președintele FRH, Cristian Gațu a făcut lumină în acest caz, care într-un interviu acordat Academiei Cațavencu, în luna iunie, i-a spus reporterului că totul este adevărat. "Au probe! E real ce s-a întâmplat", a susținut Gațu. Și asta în condițiile în care a afirmat permanent că nu știe nimic despre acest caz și va înainta chiar un protest la EHF când a apărut pentru prima dată informația în presa daneză. "Confesiunea" lui Gațu continuă: "Eu am știut, dar le-am interzis. Ei au făcut-o pe barba lor. În primul rând, tu antrenor (n.r. Aihan Omer) ce cauți la Budapesta? Tu ești nebun? Când a apărut c…..l ăsta și cei doi arbitri eu am speculat-o că după opt luni sau șapte cât au fost…"

"N-au mai primit banii, altfel nu mai lătrau"
Cristian Gațu susține apoi că era normal să spun că nu e adevărat: "Dacă recunoștea președintele FRH, era probă pentru ei (n.r. EHF). Și care era verdictul? Ne scotea din toate competițiile oficial timp de patru ani… Sincer, nu ne-a ajutat cu nimic. Cert este că nu au primit banii, pentru că altfel nu mai lătrau acum. Mi-au spus: >. Și acum dă-mi voie să nu mai am încredere în ei".

Confesiune neașteptată a președintelui FRH
Interviul acordat Academiei Cațavencu a avut loc în iunie, înaintea Festivalului Handbalului Românesc, aceasta fiind și subiectul pentru care Gațu a fost solicitat. După cum se sesizează și în înregistrarea video postată pe www.catavencu.ro si preluată de www.prosport.ro , jurnalistul publicației în cauză nu știa că președintele FRH avea să-i facă o asemenea confesiune. "Din respect pentru dl Gațu, pentru evenimentul care avea loc atunci (premierea campionilor mondiali), dar și pentru ancheta în desfășurare am evitat să-l dăm. Acum, situația fiind lămurită, iar cei doi oficiali suspendați, vi-l oferim", a fost explicația publicării interviului abia ieri, după verdictul dat de EHF, oferită de Academia Cațavencu.

DECLARAȚIE CRISTIAN GAȚU 19 MARTIE 2009
: "Nu vom lăsa lucrurile așa, vom trimite un protest la EHF. Arbitrii au primit niște păpuși artizanale, nicidecum bani sau femei. Mă gândesc că acest scandal poate nu este întâmplător, acum când Oltchim s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, iar în competiție a mai rămas și o formație din Danemarca."

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
România, obligată să respecte. Ordin UE privind BANII. S-a votat luni, 29 aprilie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…