VIDEO | Alexandru Dedu la ProSport LIVE: „Xavier Pascual și Ambros Martin mi-au transmis deja că atunci când va fi alt președinte, va avea demisiile lor pe birou”. Cum arată contractul lui Tadici la lotul de tineret

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal care și-a propus să continue încă 4 ani în această funcție, a fost prezent la ProSport LIVE, emisiune în cadrul căreia și-a expus o parte din strategia pentru 2018-2022, cu care vrea să câștige alegerile din 14 februarie. În același timp, a răspuns la câteva subiecte actuale din această perioadă, a vorbit și despre lucrurile bune și mai puțin bune din actualul mandat.

 

Alexandru Dedu a vorbit deschis despre contractele antrenorilor români la loturile naționale, dar și despre cele ale antrenorilor străini. Unele lucruri le-a spus în premieră.

… despre situația antrenorilor de la loturi în momentul în care a venit președinte la Federația Română de Handbal

„Vă explic dinamica plătirii antrenorilor de lot pe mandatul meu. Când eu am ajuns președinte, antrenorii de lot nu erau plătiți. Domnul Tadici avea un salariu de 500 de euro și nici acela plătit. L-am adus eu la zi cu toate cele, conform contractului. În momentul în care a trebuit să mă pun în fața acestor antrenori, am spus că fac pe dracu-n patru să pot să plătesc niște prime de obiectiv. În schimb, nu am bani pentru a asigura orice tip de indemnizație și asta e realitatea. Mai mult decât atât, revin la un mare disconfort la echipa națională de seniori. Am pierdut cu Finlanda (n.r. 2014), nu vă închipuiți ce atmosferă era în echipa națională. M-am dus până la Constanța ca să vorbesc cu Sundovski, era un antrenor pe val în acel moment și cu Sandu Buligan, pentru că aveam nevoie de el pentru acea dublă cu Suedia. Sundovski mi-a spus că nu poate să vină pentru 2 luni, pentru asta aveam bani să îl plătesc, el a vrut pe 2 ani. Sandu Buligan, doar când i-am propus treaba asta, s-a ridicat și a plecat din încăpere. Atunci am apelat la cunoștințele mele și a venit Gaudin. Cam asta era starea în momentul acela.

În schimb, apropo de premieri, cred că promisiunile mi le-am îndeplinit cu brio. Toate obiectivele realizate de către antrenorii echipelor naționale au fost substanțial premiate, suplimentate din venituri. În momentul în care m-am sismțit solvabil, am început să închei contracte cu absolut toți colaboratorii de la loturile naționale, nu vorbim doar de antrrenori, vorbim despre tot staff-ul din spate și în momentul de față suntem OK

… despre contractul lui Gheorghe Tadici la lotul de tineret U20

„Am auzit și eu, se zvonește în țară, că Tadici are salariu de 3.000 de euro, iar Burcea vreo 2.000 de euro. Au niște indemnizații civilizate per acțiune, fiindcă așa ne dă nouă voie Codul Fiscal, să indemnizăm antrenorii de echipă națională”

…despre contractele lui Jordi Giralt și Ambros Martin

„Jordi Giralt are un contract lunar. Ambros Martin are salariu per acțiune. L-a avut lunar, dar la insistențele Directoarei Economice și cu modificările de Cod Fiscal facem pe acțiune, pe număr de zile, se divide suma cu care am discutat”

… despre dimensiunea salariilor

„Sunt ușor surprins pentru că amândoi colegii mei cu care candidez la această funcție au jucat foarte mult în străinătate și ca o întrebare, nu neapărat retorică, m-ar interesa dacă ei știau salariul unui jucător de lângă ei. Legat de chestia asta, vreau să vă reamintesc că FR de Handbal este o societate de drept privat de interes național. Toți banii de echipă națională mare vin din venituri proprii”

… despre situația lui Ambros Martin și Xavier Pascual după 14 februarie

„Am observat temeri din partea contracandidaților mei >. Vreau să-i asigur că amândoi antrenorii mi-au transmis deja că atunci când va fi alt președinte, va avea demisiile lor pe birou, nu neapărat că nu ar continua, ci de a da libertatea noului președinte de a avea o opțiune, ca să fie liniștiți, să nu își facă griji. Oamenii aceia au venit pentru un proiect, nu au venit pentru bani. Sunt remunerați. Da, pentru că valoarea se plătește, ca să lămurim acest aspect. Pasqui mi-a spus chestia de prin vară, iar Ambros Martin mi-a spus-o acum când a venit și a jucat cu Gyor: >. Se poate continua, dar este la latitudinea noii conduceri, despre asta este vorba”

  • Emisiunea poate fi urmărită integral în video-ul care însoțește acest articol
  • Alegerile la Federația Română de Handbal sunt programate în 14 februarie, iar contracandidații lui Alexandru Dedu sunt Robert Licu și Narcisa Lecușanu

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz! Imagini colosale
Ion Țiriac a plătit un preț obscen și a așteptat cinci ani să o primească. Miliardarul este acum în extaz!…
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
E strict interzis în România dacă stai la BLOC. Se face ÎNCHISOARE
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen