Victorie după un meci DRAMATIC!** România a ÎNVINS Serbia în preliminariile CE 2012

Redactor:
Cosmin Boghiu
Victorie după un meci DRAMATIC!** România a ÎNVINS Serbia în preliminariile CE 2012
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de handbal feminin a României a învins, sâmbătă, la Drobeta Turnu Severin, reprezentativa similară a Serbiei, scor 21-19 (10-11), în cea de-a patra partidă din preliminariile CE din 2012.

Serbia a fost echipa dominantă în primul sfert de oră (0-2 și 3-5), în care tricolorele și-au intrat mai greu în ritm, dar până la urmă au reușit să preia conducerea, 6-5. Pivotul Oana Manea a fost principala armă a echipei lui Radu Voina, care a continuat testarea mai multor jucătoare tinere, în perspectiva turneului preolimpic (9-7, min. 20). Au urmat însă minute de joc pline de greșeli pentru România, care s-a văzut egalată și condusă în minutul 26 (9-10). După 30 de minute, 10-11, cu momente confuze în joc înaintea pauzei, care l-au exasperat pe antrenorul României.

La reluare, în poartă a intrat Talida Tolnai, care a reușit cu câteva parade să-și motiveze coechipierele, 14-13 (min.41), după un contraatac al Adei Nechita. Serbia a fost însă greu de depășit, la fiecare efort al tricolorelor de a se detașa revenind rapid, 15-16 (min. 45). Miza ocupării primului loc în grupă a crescut tensiunea cu fiecare minut, fiecare reușită a handbalistelor românce fiind aplaudată cu frenezie de suporteri (18-17, min. 50). „Hai fetelor, hai acum, nu mai e mult!”, le-a spus antrenorul Radu Voina jucătoarelor sale la time-out. Cu cinci minute înaintea finalului, tabela arăta egalitatea, 19-19, cu momente din ce în ce mai dramatice în joc. Sârboaicele au luptat pentru fiecare minge, chiar dincolo de limita regulamentului, dar nu au putut învinge, România câștigând cu 21-19.

Marcatoare:

România – Băbeanu 6 goluri, Manea 5, Chintoan 3, Nechita 2, Brădeanu 2, Zamfir 1, Vădineanu 1, Farcău 1

Serbia – Filipovic 7 goluri, Dmitrovic 3, Pop Lazic 3, Nisavic 3, Krpez 1, Liscevic 1, Milosevic 1.

Tot sâmbătă este programată și disputa dintre Portugalia (2 puncte, locul 3) și Grecia (0, locul 4).

În primele trei partide, tricolorele au obținut două victorii, cu Portugalia (35-24) și cu Grecia (38-18), și o înfrângere, cu Serbia (27-29).

După patru etape, pe primul loc în grupa a 2-a se află tot Serbia, urmată de România, ambele cu câte 6 puncte.

România va juca ultimele două meciuri din preliminarii în deplasare, cu Portugalia, în 30 mai, respectiv cu Grecia, pe teren propriu, în 2 iunie.

Primele două clasate din fiecare din cele șapte grupe se vor califica la turneul final al Campionatului European din Olanda, care este programat în intervalul 2-16 decembrie. La turneul final sunt calificate din oficiu campioana europeană Norvegia și națiunea gazdă, Olanda.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
NOILE REGULI la care sunt obligaţi românii în Schengen. Se aplică din 31 martie
NOILE REGULI la care sunt obligaţi românii în Schengen. Se aplică din 31 martie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup