Victorie cu eurogoluri în Liga Campionilor: Dinamo – Motor Zaporojie 35-31

Victorie cu eurogoluri în Liga Campionilor: Dinamo - Motor Zaporojie 35-31

Dinamo București a obținut o victorie mare în Grupa D a Ligii Campionilor, scor 35-31 cu Motor Zaporojie. „Câinii” au urcat pe locul 1 provizoriu, având 3 puncte după 2 etape.

Prima partidă jucată de Dinamo în Ștefan cel Mare, în Liga Campionilor, după 1990, a fost o adevărată propagandă pentru handbalul românesc. Trupa lui Eliodor Voica a intrat puțin timorată, dar a încheiat entuziasmant, cu o victorie pe care o aștepta de foarte mult timp, spre deliciul suporterilor prezenți la meci.

Succesul cu Motor Zaporojie s-a născut greu în primele 25 de minute. Campioana României a intrat în meci cu două eliminări văzute de Allakharam Esteki, iar foarmația oaspete a profitat, preluând inițiativa. Shelmenko, interul dreapta al lui Motor, a fost vioara întâi, astfel că după numai 18 minute de joc scorul indica 7-10.

Eliodor Voica a efectuat mai multe modificări în primul „7”, mizând pe legiunea iraniană. Mutările aveau să fie inspirate pentru că jucătorii din Golf au dat recital, fiind susținuți și de croatul Jakov Vrankovic. Alireza Mousavi a adus un mare plus în sistemul de apărare, din „spate” plecând și revenirea lui Dinamo. Cu două intercepții în apărare, gazdele au revenit la 12-13 în minutul 27, însă iureșul a ținut până în ultima secundă. În numai 5 minute, băieții lui Eliodor Voica au marcat șase goluri consecutiv și au încheiat primele 30 de minute cu 15-13. Ultimul gol înscris de Sajad Esteki a fost de generic, un eurogol care foarte probabil va fi luat în seamă și de Federația Europeană la alcătuirea topului celor mai frumoase reușite.

Dinamo a intrat pe val la cabine și a continuat în aceeași manieră și la revenire. Apărarea a continuat să funcționeze, Grigoraș fiind „acoperit” în poartă, iar multe goluri au fost înscrise lejer, pe contraatac (șapte pe durata celor 60 de minute). Astfel, diferența maximă în favoarea gazdelor a fost atinsă în minutul 39: scor 22-18. Ritmul de joc a fost destul de sufocant, iar Dinamo a dat ceva semne de oboseală, de relaxare la mijlocul reprizei secunde. Dar Eliodor Voica a intervenit din nou, cu un time-out în minutul 47 la scorul de 26-25, când a făcut alte câteva schimbări. Banca lui Dinamo este destul de lungă în acest sezon, iar antrenorul a avut de unde alege. Irimuș a revenit în poartă, iar Ragot și Șandru au intrat în atac.

Linia de 9 metri cu care Dinamo a câștigat titlul în sezonul trecut s-a refăcut, la fel și diferența de patru goluri, scor 29-25 (min. 50). Din acel moment, Dinamo nu le-a mai permis adversarilor să revină în meci pentru că a avut pe final și o poartă imbatabilă, Irimuș adunând 5 intervenții în această perioadă, mai multe decât în tot restul jocului.

Finalul de joc i-a aparținut lui Ciprian Șandru care a dat la rândul lui două eurogoluri. Dinamo a punctat atât în clasamentul Grupei D, dar și la impresia artistică, la revenirea în Ștefan cel Mare. Cu acest succes, viitorul deja sună bine în Liga Campionilor.

Dinamo – Motor Zaporojie 35-31 (15-13)

Irimuș, Grigoraș – portari; Capotă, S. Esteki 7, Asoltanei 4, Cîmpan, Șania, Mironescu 1, Savenco 1, Ragot 2, Șandru 6, A. Esteki 4, Mocanu, Bera, Vrankovic 8, Mousavi 2. Antrenor: Eliodor Voica

Kireen, Komok – portari; Zhukov 2, Buinenko 1, Kubatko 3, Malasinskas 7, Gunko 1, Denysov, Doroshchuk, Kozarevych 1, Kalarash 1, Zhuk, Sokora 8, Shelmenko 7, Pukhouski. Antrenor: Mykola Stepanets 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania