Vâlcencele, la un pas de finala Ligii!** Gyor – Oltchim 25-25 VIDEO

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a remizat, duminică, în deplasare, cu formația Gyor ETO, scor 25-25 (15-14), în manșa tur a semifinalelor Ligii Campionilor. Oltchim a început excelent partida în defensivă, oprind trei atacuri consecutive ale campioanei Ungariei și marcând o dată (min. 3). Brădeanu a adus egalarea, dar apărarea lui Gyor nu a putut s-o oprească pe Pușcașu, la al doilea gol. Unguroaicele au trecut pentru prima dată în avantaj în minutul 6, 4-3, dar aceeași Brădeanu a ratat desprinderea, de la 7 metri, în fața Paulei Ungureanu. Ambele echipe au avut realizări de pe
Vâlcencele, la un pas de finala Ligii!** Gyor - Oltchim 25-25 VIDEO

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a
remizat, duminică, în deplasare, cu formația Gyor ETO, scor 25-25
(15-14), în manșa tur a semifinalelor Ligii Campionilor.

Oltchim a început excelent partida în defensivă, oprind trei
atacuri consecutive ale campioanei Ungariei și marcând o dată (min.
3). Brădeanu a adus egalarea, dar apărarea lui Gyor nu a putut s-o
oprească pe Pușcașu, la al doilea gol. Unguroaicele au trecut
pentru prima dată în avantaj în minutul 6, 4-3, dar aceeași
Brădeanu a ratat desprinderea, de la 7 metri, în fața Paulei
Ungureanu. Ambele echipe au avut realizări de pe extreme, portarii
Palinger și Ungureanu fiind greu de depășit din alte unghiuri, 6-6
(min 13). A urmat o cădere în ofensiva Oltchimului, care s-a grăbit
inexplicabil, ratând atacuri prețioase, dar și o aruncare de la 7
metri, 10-7 (min. 19). Jucătoarele antrenate de Radu Voina s-au
„trezit” la timp, au replicat prin două goluri consecutive,
obligând Gyor să intre la time-out. A urmat egalarea, prin golul
Adei Nechita, 10-10 (min. 21), menținută și cu cinci minute
înaintea pauzei, 12-12. Vedeta gazdelor, Anita Gorbicz, a marcat
apoi două goluri consecutiv, 14-12 (min. 27), readucând speranțele
echipei sale. Oltchim nu a fost însă de acord, reușind nu doar să
egaleze, ci și să preia conducerea în ultima secundă, după ce
portarul Ungureanu a apărat, a lansat excelent contraatacul, iar
Oana Manea a învins-o cu o boltă pe Palinger, 14-15.

La reluare, aceeași Oana Manea a dezamăgit cu două atacuri
ratate singură cu portarul Palinger, dar Iulia Pușcașu a „reparat”
pe contraatac, 14-17 (min. 34). Apărarea Oltchimului a fost de
netrecut, inclusiv pentru Gorbicz, care nu a reușit niciun gol din
acțiune, fiind din ce în ce mai iritată cu trecerea timpului.
Româncele Brădeanu și Spiridon au readus Gyor în joc, 18-17 (min.
40), profitând de o nouă cădere a vâlcencelor, care au avut noroc
cu intervențiile providențiale ale Paulei Ungureanu.

Oltchim a plătit tribut „pauzei” de 11 minute fără gol, interval
în care gazdele s-au detașat la 20-17 (min. 45). Meciul a continuat
sub presiune, cu Oltchim revenind pe tabelă (21-21, min. 50) și
preluând conducerea, 21-22 (min. 53), după un gol al Adinei Fiera,
care a adus o liniște bruscă în rândurile celor peste 3000 de
spectatori. Gyor nu s-a mai regăsit până la final, reușind doar o
remiză pe teren propriu, în fața unui joc entuziasmant al
campioanei României, căruia nu i-a găsit antidotul, scor final
25-25.

Marcatoare:

Gyor ETO – Amorim 6 goluri, Spiridon 5, Brădeanu 4, Gorbicz 3,
Mravikova 3, Kovacsics 2, Hornyak 1, Verten 1.

Oltchim – Pușcașu 5 goluri, Nechita 4, Stanca 4, Neagu 3, Manea
3, Gatzel Han 2, Vizitiu 2, Fiera 1, Luca 1.

Partida retur, decisivă pentru calificarea în finala Ligii
Campionilor, va avea loc la Râmnicu Vâlcea, în 18 aprilie (ora
17.15) și se va juca cu casa închisă, biletele puse în vânzare
fiind deja epuizate.
În cealaltă semifinală, deținătoarea trofeului, formația daneză
Viborg HK a dispus, sâmbătă, pe teren propriu, de Larvik HK
(Norvegia), cu scorul de 27-21 (13-13), după un meci în care
căpitanul naționalei României, Cristina Vărzaru, a marcat cinci
goluri.

Duelul nordic din retur este programat pentru data de 17
aprilie, în Norvegia.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Autostrada Sibiu - Pitești ajunge la 24 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Orașul ocolit până acum de drumuri rapide va fi legat de A1
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania