Vâlcea își lasă o vedetă să plece!** Jucătoarea e nemulțumită de faptul că nu mai prinde echipa

Redactor:
Marius Hutu
Vâlcea își lasă o vedetă să plece!** Jucătoarea e nemulțumită de faptul că nu mai prinde echipa
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oltchim a decis să se despartă de Ekaterina Vetkova, la cererea handbalistei ruse. Jucătoarea nu s-a împăcat cu statutul de al treilea pivot în echipă

Handbalista ar putea fi împrumutată până în vară la Zvezda Zvenigorod

Campioana României a încheiat prima parte a sezonului fără greșeală, cu 13 victorii din 13 meciuri, șase dintre acestea fiind înregistrate în Liga Campionilor. Oltchim este în grafic în cupele europene, unde și-a propus să devină regina Europei, astfel că poate să-și facă în liniște planurile pentru a doua parte a sezonului, dar și pentru ediția 2013-2014. „Echipa a crescut de la meci la meci, au început să se închege relații de joc, astfel că suntem mulțumiți de tot ce am realizat până în acest moment. Ne bucurăm că Barbosa și Pineau au început să-și spună cuvântul și în faza de atac sau că Neagu și Ungureanu au revenit la cel mai înalt nivel”, ne-a declarat Petre Berbecaru, președintele CS Oltchim.

Vetkova revine doar dacă joacă

Pentru faza a doua a Ligii Campionilor, care va începe în februarie (n.r. tragerea la sorți e azi la Viena), Vâlcea nu intenționează să mai facă transferuri. Din contră, Oltchim se va despărți în această perioadă de una dintre vedetele sale, mai exact de Ekaterina Vetkova. Jucătoarea s-a arătat nemulțumită de faptul că nu mai prinde echipa, în condițiile în care concurența pe postul ei de pivot este cea mai acerbă, cu Oana Manea și Ionela Stanca, și a cerut să fie lăsată să plece. „Ne-a spus că avem doi pivoți foarte buni în echipă și îi este greu să accepte să joace foarte puțin. Pentru că în Liga Națională regulamentul nu permite să folosim mai mult de cinci handbaliste străine, ea este cea mai expusă să rămână pe margine. Din această cauză, Vetkova a pierdut și contactul cu echipa națională. Vrea să revină la cel mai înalt nivel, dar pentru acest lucru are nevoie și de meciuri, astfel că a cerut să plece. A mai susținut că este dispusă să revină oricând la Oltchim, când s-ar număra între primii doi pivoți din echipă”, a afirmat Petre Berbecaru. Cel mai probabil, Vetkova va reveni la Zvezda, dar în acest caz nu va avea drept de joc în grupele principale ale Ligii Campionilor, întrucât a apucat să evolueze pentru Oltchim.

Startul pentru Euro se dă la Felix

Naționala feminină se reunește azi în formulă completă pentru a demara pregătirile în vederea participării la Campionatul European din Serbia (4-16 decembrie). Gheorghe Tadici a convocat lotul de 18 handbaliste la Băile Felix, unde va avea loc o perioadă de refacere. Totodată, selecționerul intenționează să pună ședințele de pregătire la ora 21:15. „Noi vom disputa toate meciurile din grupă de la ora respectivă, astfel că vrem să ne acomodăm cu ritmul de competiție până la startul CE”, ne-a declarat Tadici. Vineri, naționala va pleca la un turneu de pregătire în Germania, unde va susține două jocuri amicale cu reprezentativa gazdă. Apoi va reveni în țară, însă cartierul general va fi stabilit la Arad. Primul meci la Euro este pe 4 decembrie, cu Rusia, la Vrsac (n.r. la 70 de kilometri distanță de Timișoara).

Lotul României convocat pentru Euro

Portari: Ungureanu, Tolnai, Smedescu
Extreme: Curea, Hotea, Nechita, Paraschiv
Pivoți: Manea, Stanca, Pintea
Linia de nouă metri: Neagu, Vizitiu, Brădeanu, Vădineanu, Meiroșu, Geiger, Țăcălie, Buceschi

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
Dinamo Bucureşti şi UTA Arad, iertate de Comisia de disciplină a FRF. Când revin fanii la stadion?
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…