Dinamo s-a despărțit de unul dintre cei mai cunoscuți jucători! Din informațiile ProSport, Ante Kuduz a ales să plece din Europa și va juca în Qatar, după ce a semnat cu Al Rayyan.
Handbalistul care a evoluat și pentru naționala României a renunțat la trei salarii pentru a pleca mai repede din România, iar Dinamo a primit și o sumă de bani în schimbul său.
Continuă mișcările în handbalul românesc, iar Dinamo începe să își contureze lotul pentru sezonul viitor, atunci când ambițiile ar urma să fie și mai mari pe plan european. Sub comanda unui antrenor care urmează să fie anunțat în curând.
La 29 de ani, Ante Kuduz face o nouă schimbare importantă în cariera sa. Acesta a plecat din nou de la Dinamo, de această dată în Qatar, acolo unde a semnat cu Al Rayyan, așa cum a aflat ProSport. Noua echipă a lui Kuduz a câștigat campionatul din Qatar de 14 ori, însă ultima oară în sezonul 2011-2012.
La ultimul său meci în tricoul lui Dinamo, cel cu CSM București, Kuduz a lăsat o impresie bună și a reușit să marcheze de cinci ori în poarta oaspeților, care au cedat la opt goluri diferență: meciul s-a încheiat cu scorul de 36-28. Omul cu cele mai multe goluri în meci a fost Branko Vujovic. Acesta a înscris de zece ori în partida de campionat, după ce împotriva lui Magdeburg, în Liga Campionilor, a ratat pe bandă rulantă, inclusiv de la 7 metri.
Ante Kuduz a revenit în „Ștefan cel Mare” în 2022, iar apoi a ajuns cu „dulăii” în Final Four-ul European League de la Hamburg, pe vremea când echipa din „Ștefan cel Mare” era pregătită de Xavi Pascual.
Partida cu CSM București, de sâmbătă, a fost ultima pentru Kuduz la Dinamo, în condițiile în care handbalistul nu va fi în lot pentru returul cu Magdeburg, din Liga Campionilor.
Oricum, Kuduz ar fi avut șanse destul de mici să apară pe teren în Germania, din moment ce n-a fost o variantă pentru „dulăi” nici pentru prima manșă, care s-a jucat miercuri în Sala Polivalentă. Atunci, Ante nu a prins lotul campioanei României.
Sub comanda lui David Davis, care va pleca la finalul sezonului, Dinamo este la un pas de un nou titlu de campioană după ce n-a pierdut niciun meci până acum, fiind favorită certă și pentru câștigarea Cupei României.